UE vrea să preia conducerea în lumea metavers și să evite dominația giganților din tehnologie

uniunea europeana, UE, comisia europeana, consiliul european, europa, bruxelles, strasbourg, luxemburg Sursa foto: European Council

Comisia Europeană a prezentat marți un plan prin care vrea să preia rolul de lider în metavers, o lume virtuală în care utilizatorii acționează sub forma unor avatare și pot interacționa cu alții, și de a evita ca Big Tech să domine o sferă emergentă care ar putea stimula creșterea economică, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Inițiativa UE vine în contextul în care Meta Platforms, compania mamă a Facebook, Microsoft și Apple lucrează la produse sau servicii pentru metavers, ceea ce a generat temeri că aceste companii ar putea obține un avantaj neloial față de rivalii mai mici.

UE a declarat că inițiativa sa urmărește să reflecte valorile și drepturile fundamentale ale instituției și să creeze un metavers deschis și interoperabil, un domeniu în care estimează că dimensiunea pieței globale va depăși 800 de miliarde de euro până în 2030, de la 27 de miliarde de euro anul trecut.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Programul include reunirea creatorilor, a companiilor media și a altora pentru a crea un ecosistem industrial, înființarea de sandbox-uri de reglementare pentru a ajuta companiile să testeze metaversul și derularea de programe de dezvoltare a competențelor, precum și de servicii publice virtuale.

„Trebuie să avem oamenii în centru și să îl modelăm în conformitate cu drepturile și principiile noastre digitale din UE, pentru a aborda riscurile privind viața privată sau dezinformarea. Vrem să ne asigurăm că Web 4.0 devine un mediu digital deschis, sigur, demn de încredere, echitabil și favorabil incluziunii pentru toți”, a declarat vicepreședintele Comisiei, Margrethe Vestager, într-un comunicat.

Săptămâna trecută, ea a declarat că deocamdată nu există planuri de reglementare a metaversului, dar că se așteaptă ca ansamblul de norme adoptate în ultimii ani, inclusiv cele privind confidențialitatea, puterea de piață și viitorul regulament privind inteligența artificială, să se aplice acestui nou domeniu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: