Restricții pentru cerealele din Ucraina/ Franța și Germania nu vor prelungirea interdicțiilor, așa cum vor 5 țări, printre care și România

cereale Sursă Pixabay

Franţa şi Germania şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de o posibilă prelungire a restricţiilor impuse în luna aprilie de cinci state membre UE, printre care şi România, pentru importurile de cereale ucrainene, transmite AFP, citată de Agerpres.

Comisia Europeană a permis în luna aprilie celor cinci state membre vecine cu Ucraina (Polonia, Ungaria, Slovacia, România şi Bulgaria) să interzică vânzarea pe teritoriul lor a grâului, porumbului şi uleiului de floarea soarelui din Ucraina, cu condiţia ca cele cinci ţări să nu împiedice tranzitul acestor produse spre alte ţări.

Concepute să amortizeze impactul afluxului masiv de produse agricole ucrainene asupra pieţelor locale, aceste restricţii “temporare” ar urma să fie eliminate de la mijlocul lunii septembrie, însă cele cinci state membre din est au cerut săptămâna trecută prelungirea lor până la finele anului.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Dacă Comisia acceptă să pregătească reglementări pentru a prelungi această interdicţie, noi vom face la fel”, a insistat premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Considerată drept “inacceptabilă” de către Kiev, eventualitatea prelungirii acestor restricţii a fost criticată deja de mai multe state membre, în condiţiile în care jumătate dintre ele s-au opus, încă din primăvară, ca cele cinci state să poată impună restricţii, denunţând distorsiunile provocate în sânul pieţei comune.

“Comisia trebuie acum să spună în mod clar că asta nu este posibil. Aceste măsuri sunt limitate în timp, este inacceptabil ca unele state membre să fie exceptate de la tratatele în vigoare”, a subliniat ministrul german al Agriculturii, Cem Ozdemir, înaintea reuniunii de la Bruxelles cu omologii europeni.

“Suntem solidari cu Polonia. Suntem gata să o ajutăm financiar, dispunem pentru asta de un mecanism adecvat de ajutor. Ceea ce este inacceptabil este să ne rezolvăm problemele electorale pe seama Ucrainei”, a adăugat oficialul german, făcând aluzie la alegerile parlamentare care vor avea loc în Polonia la finele acestui an.

Cele cinci state membre vecine cu Ucraina au primit deja ajutoare în valoare de 156 de milioane de euro din rezerva UE pentru crize agricole.

“Nu putem avea măsuri unilaterale… numai în mod colectiv vom face faţă unei provocări de destabilizare a pieţelor…asta nu poate fi decisă de unul singur pentru că în caz contrar va exista un transfer de cereale spre alte ţări”, a apreciat şi ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau.

“Comisia trebuie să clarifice care este situaţia reală în aceste ţări”, a observat şi ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Planas.

După recenta retragere a Rusiei dintr-un acord internaţional care permitea exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră, UE încearcă acum să îşi majoreze capacităţile logistice de-a lungul coridoarelor terestre şi fluviale pentru a permite transportul cerealelor ucrainene spre Europa.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: