Sindicaliştii din Cartel ALFA acuză că Guvernul Ciolacu se află în curs de a finaliza adoptarea pachetului de măsuri de austeritate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali. Ei avertizează că aceste acţiuni ale guvernului creează premisele declanşării unei greve politice, conform noii legi a dialogului social, şi a unor conflicte sociale de amploare, relatează News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„CNS Cartel ALFA atrage atenţia guvernului că acţiunile de bună guvernare, pe care le impun inclusiv criteriile de aderare la OCDE, presupun în mod obligatoriu prezentarea publică a propunerilor de măsuri şi supunerea acestora analizei partenerilor sociali – patronate şi sindicate. In plus, o astfel de abordare coercitivă şi dictatorială din partea guvernului sapă şi mai adânc prăpastia dintre cetăţeni şi stat, erodează încrederea, încurajează lipsa de conformare la regulile generale şi încurajează comportamentele de evaziune”, susţin sindicaliştii, care notează că singurele informaţii disponibile despre intenţiile guvernului au fost cele prezentate „pe surse” de mass-media, uneori contradictorii.

În opinia lor, dacă situaţia impune o restrângere a cheltuielilor şi o creştere a veniturilor bugetare, sarcina guvernului era să prezinte public şi transparent toate variantele de lucru, cu costurile si beneficiile pentru bugetul de stat din partea fiecareia.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

De asemenea, conform legii, obligaţia executivului este să convoace Consiliul Naţional Tripartit de Dialog Social, unde să pună pe masă aceste variante de lucru, însoţite de calculele privind impactul fiecărei măsuri propuse şi să le analizeze cu partenerii sociali, luand în considerare si propunerile şi opiniile partenerilor sociali.

„Reamintim membrilor guvernului că nu sunt deţinătorii adevărului absolut, capacitatea lor de expertiza este limitata, şi că orice măsură adoptată în acest mod dictatorial este asumată în totalitate de partidele din cadrul coaliţiei care sustin guvernul şi va fi decontată politic în cel mai scurt timp.

In plus, aceste acţiuni ale guvernului creează premisele declanşării unei greve politice, conform noii legi a dialogului social, şi a unor conflicte sociale de amploare”, mai precizează Cartel ALFA.