Agenție de turism: Diaspora a revenit în ţară în minivacanţa de Sfânta Maria/ Cu cât s-a scumpit un bilet de avion

Mamaia, turisti, litoral, Marea Neagra Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Românii din diaspora s-au întors acasă pentru minivacanţa de Sfânta Maria. Potrivit agenţiei de turism online Vola.ro, românii au rezervat, doar între 10-15 august, 21,25% din zborurile totale rezervate pe platformă în această lună, scrie News.ro.

Tariful mediu pentru un zbor către România în perioada sărbătorii de Sfânta Maria a crescut cu 23% faţă de 2022, la aproximativ 272 de euro.

„Românii din diaspora s-au întors acasă pentru minivacanţa de Sfânta Maria. Potrivit agenţiei de turism online Vola.ro, românii au rezervat doar între 10-15 august 21,25% din zborurile totale rezervate pe platformă în această lună. August este în mod tradiţional luna concediilor în Europa, astfel că mulţi români plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă să se relaxeze alături de cei dragi. Aceştia vor petrece, în medie, 5 zile în ţară, o dovadă în plus a faptului că aceştia vor să se bucure de locurile natale şi de vacanţă în compania apropiaţilor. Aşa cum era de aşteptat, românii au revenit de Sfânta Maria acasă si vor profita alături de cei din ţară de zilele libere ale minivacanţei de 15 august”, conform Vola.ro.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Aceştia au ales zboruri către marile oraşe ale ţării, cele mai aglomerate aeroporturi din această perioadă fiind Otopeni – Bucureşti (cu peste 67% dintre zboruri), Iaşi (cu aproximativ 15% dintre zboruri) şi Cluj-Napoca (cu aproximativ 8% dintre zboruri). Restul procentelor a fost distribuit aproape în mod egal între aeroporturile mai mici din ţară (Suceava, Bacău, Craiova, Sibiu, Timişoara, Constanţa), semn că turiştii caută şi zboruri către oraşele mai mici, dar care sunt mai aproape de localităţile lor de provenienţă şi care îi pot ajuta să câştige timp din punctul de vedere al transportului.

În ceea ce priveşte preţurile, tariful mediu pentru un zbor către România în perioada sărbătorii de Sfânta Maria a crescut cu 23% faţă de 2022. De exemplu, anul acesta, un bilet de avion a fost aproximativ 272 de euro, în comparaţie cu 222 de euro, cât a fost anul trecut.

„Creşterile tarifare nu mai sunt o noutate pentru nimeni, mai ales că anul acesta preţurile la zboruri au fost mai scumpe, inclusiv la zborurile low-cost, însă, în momentul de faţă, piaţa s-a stabilizat. Nu în ultimul rând, fiind vorba despre o vacanţă scurtă în ţară, cei mai mulţi români au ales să călătorească lejer, numai cu bagajul de mână”, mai arată compania.

Dacă pentru românii din diaspora, zilele libere au fost un motiv excelent pentru a reveni acasă, pentru cei din ţară, minivacanţa de Sfânta Maria a creat contextul perfect pentru un city-break. Conform Vola.ro, numărul rezervărilor dinspre România către alte ţări europene pe durata minivacanţei a crescut semnificativ, cererea mare fiind asociată cu minivacanţa de Sfânta Maria. Cele mai populare destinaţii sunt Italia, Grecia, Spania, Marea Britanie şi Franţa, state alese frecvent de turişti pentru petrecerea unui city-break.

Totodată, preţul mediu pentru un bilet de avion spre destinaţii externe a fost de 229 de euro în intervalul minivacanţei de Sfânta Maria, de altfel, un tarif mediu pentru zborurile spre Europa din timpul verii.

În 2022, Vola.ro a intermediat vânzări în valoare de 73 de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: