ANIS: Cadrele didactice universitare pot obține granturi de 5.000 de euro pentru introducerea la cursuri a noilor tehnologii/ În acest an pot participa la program și doctoranzii universitari

bani, finantari, euro Foto: Pexels.com

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, anunță debutul celei de-a șasea ediții a programului Bursele ANIS. Cadrele didactice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate își pot depune aplicațiile în intervalul 1 – 24 septembrie, iar 11 proiecte selectate în urma procesului de jurizare vor beneficia și în acest an de o sponsorizare în valoare de 5.000 de euro, potrivit comunicatului de presă al ANIS.

Conform ANIS, programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată țara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2023) și se înscriu într-una dintre următoarele categorii:

  • Titular de curs care a introdus un curs nou și/sau a actualizat un curs existent și a introdus metode inovatoare de predare într-unul dintre cele 7 domenii tehnologice propuse în anul universitar 2023 – 2024
  • Asistent universitar care a actualizat conținutul unui laborator care se încadrează într-unul din cele 7 domenii tehnologice și/sau a introdus noile tehnolgii sau metode de predare noi în anul universitar 2023 – 2024 
  • Doctorand care a actualizat conținutul unui laborator care se încadrează într-unul din cele 7 domenii tehnologice și/sau a introdus noile tehnolgii sau metode de predare noi în anul universitar 2023 – 2024

Categoriile

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Categoriile propuse pentru înscrierea proiectelor sunt:

  • Artificial Intelligence & Machine Learning
  • Big Data
  • Cybersecurity
  • Internet of Things (IoT)
  • Blockchain
  • Virtual Reality
  • Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăți non-IT). 

Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învăţământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ. Intervalul de înscriere a proiectelor este 1 – 24 septembrie 2023, iar regulamentul programului poate fi consultat aici.

Procesul de evaluare

ANIS transmite că toate proiectele vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicației scrise și a unui clip video în care aplicanții vor prezenta elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Cele trei criterii de evaluare sunt: caracterul inovator al cursului/laboratorului și sustenabilitatea lui, structura detaliată ce acoperă obiectivele și materia cursului/laboratorului și metoda, ce se referă la profilul candidatului și utilizarea unor metode inovative de predare. În luna octombrie finaliștii vor susține un interviu cu membrii comitetului de evaluare, iar în noiembrie se vor decerna granturile pentru proiectele selectate, în valoare de 5.000 de euro, în cadrul Galei Burselor ANIS.

Comitetul de evaluare este format din: Prof. Dr. Lenuța Alboaie – Universitatea Al. Cuza (Prodecan FI), Prof Dr. Răzvan Bologa – Academia de Studii Economice (Cibernetică), Prof. Dr. Cosmin Bonchis – Universitatea de Vest (Prodecan FMI), Irina Butnaru (Romania Country Lead & General Manager Wipro),   Dr. Radu Gramatovici – Universitatea din București (Prorector), Daniel Ilinca – Softbinator Technologies, Vasile Manta – Universitatea Tehnică Gh. Asachi (Decan ACS), Ion Moldoveanu – VP Technology / Program Director – Compliance Technology Deutsche Bank, Prof. Dr. Simona Motogna – Universitatea Babeș Bolyai (Vicepreședinte Senat UBB), Prof. Dr. Răzvan Rughiniș – Universitatea Politehnica București (Prodecan ACS), Diana Sipos – Country Manager Eviden în România, Prof. Dr. Honoriu Vălean – Universitatea Tehnică Cluj, Prof. Dr. Radu Vasiu – Universitatea Politehnica Timișoara (Președinte Senat UPT).

56 de proiecte didactice au obținut sponsorizări in valoare totală de 280.000 euro, în cele cinci ediții anterioare 

Programul Bursele ANIS, ce beneficiază de susținerea directă a companiilor de tehnologie și a reprezentanților mediului universitar, este destinat stimulării eforturilor cadrelor didactice tinere. Obiectivul programului constă în îmbunătățirea metricilor de predare și integrarea tehnologiilor emergente în activitatea didactică. Lansat în anul 2018, la inițiativa ANIS, programul are o acoperire națională, iar aplicanții ale căror proiecte sunt selectate beneficiază de o sponsorizare a activității didactice în valoare de 5.000 de euro. 

În cele cinci ediții încheiate, prin programul Bursele ANIS au beneficiat de sponsorizări 56 de proiecte didactice, care au obținut o valoare cumulată de 280.000 de euro. Per total, în edițiile anterioare au fost înscrise 152 de cursuri, din 51 de facultăți participante, aflate în 11 orașe la nivel național. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: