Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Responsabilii cu Programul Operaţional Capital Uman anunță diminuarea birocraţiei şi scurtarea perioadelor de aşteptare pentru beneficiari. Secretarul de stat Csilla Hegedüs a precizat că au fost luate decizii privind programul care intră în vigoare din acest moment, potrivit News.ro

POCU are un buget de 5.097.252.945 euro, cu un număr de 2.165 de contracte de finanţare încheiate în perioada actuală de programare. Prin măsurile luate marţi, aproximativ 3,2 milioane de beneficiari finali (copii, tineri, persoane vulnerabile, mediul de afaceri, instituţii de învăţământ) vor primi servicii mai rapide şi mai eficiente, spun oficialii.

„Implementez proiecte de 20 ani şi ştiu cât de dificilă este birocratizarea excesivă, termenele prea lungi în care se primesc răspunsuri la întrebări sau la modificările solicitate. Ştiu cât de enervant este când ţi se cer lucruri inutile. Aveam nevoie de schimbări imediate”, a declarat secretarul de stat Hegedüs.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Aceasta a precizat că o schimbare majoră vizează chiar primul pas de la depunerea proiectului: în maxim 3 luni de la depunerea aplicaţiilor se vor semna contractele de finanţare cu beneficiarii ai căror proiecte au fost selectate, scurtând perioada de aşteptare şi ajutând la implementarea fără întârzieri a proiectelor.

”De asemenea, am decis să monitorizăm lunar respectarea termenelor de către Autoritatea de Management şi Organismele Intermediare, pentru a preveni întârzierile nejustificate şi pentru a ne asigura că proiectele pot fi implementate în condiţii de maximă legalitate. Am stabilit şi unele măsuri de digitalizare pentru proiectele finanţate prin POCU 2014-2020, pentru a evita plimbarea hârtiilor şi aşteptările inutile în implementare”, a adăugat Hegedüs Csilla.