Holde Agri Invest, companie românească ce exploatează terenuri agricole, anunță realizarea unei noi investiții la nivelul fermelor sale, prin construirea unui siloz cu o capacitate de stocare de 10.000 de tone în cadrul fermei Frumușani din județul Călărași. Această investiție, cu o valoare de 8 milioane de lei, crește capacitatea totală de depozitare a Holde la 25.000 de tone.
„Holde se află într-o etapă dinamică a evoluției sale. În fiecare an avem în vedere extinderea suprafeței lucrate și dezvoltarea fermelor existente, deoarece agricultura din România se află într-un stadiu în care necesită investiții masive de modernizare. Investiția de la Frumușani reprezintă un alt obiectiv asumat și îndeplinit de către noi. Totodată, ne bucurăm că am finalizat lucrările în timp record, astfel încât putem deja să depozităm în noul siloz o parte din recolta anului agricol în curs. Pe termen mediu și lung, întregul proiect de depozitare de la Frumușani va aduce o serie de beneficii, precum stabilitate la nivel operațional în legătură cu alegerea perioadei de vânzare a cerealelor și flexibilitate în negocierea cu traderii de cereale. De asemenea, ne așteptăm să amortizăm destul de rapid efortul financiar depus pentru construirea silozului, având în vedere că vom putea obține plus valoare la vânzarea tardivă sau oportună a mărfurilor”, a declarat Liviu Zăgan, Director General al Holde Agri Invest.
Silozul Frumușani este situat în localitatea Buciumeni și este alcătuit din patru celule, cu o capacitate de stocare de 2.500 de tone fiecare. Lucrările pentru ridicarea acestuia s-au întins pe o perioadă de 11 luni, iar aproximativ 85% din cheltuielile aferente au fost refinanțate de companie prin intermediul creditului sindicalizat contractat în luna mai a acestui an cu Banca Transilvania și OTP Bank România. Locația fermei deține și un avantaj strategic, deoarece se află în proximitatea drumului național numărul 4, fiind astfel ușor de ajuns în portul Constanța sau Oltenița, precum și facil de accesat din București, unde se află sediul central al Holde.
Investiția de la Frumușani reprezintă prima fază a proiectului de dezvoltare a capacităților de stocare în cadrul acestei ferme. Compania pregătește în perioada următoare demararea celei de-a doua etape de dezvoltare, care vizează construirea a cinci noi celule de câte 500 de tone fiecare, instalarea unei stații de selectare și tratare a semințelor, precum și hale de depozitare.
Încă de la listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București, din octombrie 2020, investițiile efectuate până în prezent de Holde Agri Invest s-au ridicat la peste 155 de milioane de lei și au fost finanțate din capital propriu și împrumutat. Acestea au vizat lărgirea suprafețelor exploatate și modernizarea fermelor existente, prin achiziționarea de utilaje de ultimă generație, sisteme de irigații și extinderea capacităților de depozitare. La nivelul fermelor sale, Holde mai deține un siloz cu o capacitate de 15.000 de tone la baza Călinești, din cadrul fermei Roșiori.
Recent, compania a anunțat aprobarea de către Consiliul de Administrație a unei noi majorări de capital social de până la 40 de milioane de lei. Prin această majorare, Holde urmărește continuarea implementării planurilor de dezvoltare ale companiei, precum extinderea prin intermediul achiziționării unor noi ferme și implementarea planului curent de investiții, dar și asigurarea capitalului de lucru necesar suplimentar pentru stocarea producției pe termen lung.
În prezent, Holde exploatează o suprafață totală agricolă de aproximativ 13.200 de hectare împărțită în patru nuclee – Roșiori, aproximativ 3.830 ha, Frumușani, circa 3.720 ha, Videle, aproximativ 2.300 ha și Conțești, circa 3.350 ha, fiind astfel în top patru companii agricole cu capital autohton din punct de vedere al suprafeței exploatate.
Acțiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 octombrie 2020 și se tranzacționează sub simbolul bursier HAI. În prezent, compania are o capitalizare de piață de aproximativ 117 milioane de lei.