Notă: Este posibil ca unele reclame livrate de Google Ads din categoriile blocate de G4Media și Economedia să treacă de filtre, însă ele sunt eliminate de pe site în momentul identificării sau semnalării lor de către editori și cititori.
Încă de la înființare, G4Media Economedia au refuzat în mod ferm publicitatea din industrii precum jocurile de noroc, pariurile, tutunul sau alcoolul. Echipa editorială consideră că viciile care pun în pericol sănătatea sau chiar viața unor oameni nu trebuie promovate, chiar dacă sunt publicitate legală. Este strict opțiunea echipei G4Media.ro. Decizia se aplică și în cazul Economedia, publicație a cărei echipă editorială își asumă aceleași valori și principii jurnalistice.
G4Media și Economedia au refuzat și refuză și fondurile guvernamentale, precum și banii dați netransparent de partide în afara campaniilor electorale.
Promovăm cu pasiune antreprenoriatul, având convingerea că un mediu de afaceri trebuie să se fundamenteze pe transparență, integritate și corectitudine, cu o viziune orientată spre viitor. Acestea sunt și valorile G4Media și Economedia, alături de obiectivitate, responsabilitate, inovație și sustenabilitate. Ca publicație independentă, ne mândrim să prezentăm cititorilor noștri povești inspiraționale de succes.
„Viziunea noastră despre ce înseamnă jurnalismul etic înseamnă, printre altele, că nu putem să ne compromitem valorile pentru profit”, a spus Dan Tăpălagă, jurnalist co-fondator G4Media. „Ne mândrim cu faptul că suntem o publicație care a ales să refuze publicitatea de la industrii care adesea cauzează dependențe și provoacă adevărate drame în viețile oamenilor.”
Această poziționare transparentă față de sursele de finanțare a consolidat încrederea cititorilor și a comunității în G4Media. Publicația a demonstrat că jurnalismul de calitate nu numai că poate exista fără compromisuri etice, dar s-a impus în peisajul media românesc drept una dintre cele mai de încredere surse de informație. Potrivit studiilor Mediatrust, G4Media este cea mai citată sursă media online în ultimul an.
De asemenea, G4Media se bucură de recunoaștere internațională. Publicația derulează un proiect pentru Business Sustainability and Innovation-Support oferit de Media Development Investment Fund, marcând astfel angajamentul său față de inovație și durabilitate în jurnalism.
„Privind către viitor, continuăm să ne păstrăm angajamentul de a oferi știri corecte și imparțiale, fără influențe externe nedorite. Misiunea noastră este să servim cititorii și societatea în ansamblu, având la bază integritatea și transparența”, a adăugat Cristian Pantazi, jurnalist co-fondator G4Media.
Demografic, datele arată că G4Media are cel mai bun public ESOMAR cu 43% AB și un index de afinitate de 170%, de asemenea are un public educat 47% învățământ superior, se compune în principal din persoane educate din mediul urban, antreprenori și top management. Cifrele sunt valabile și pentru publicul Economedia. Aceste cifre subliniază calitatea și relevanța conținutului produs de echipa editorială.