Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va putea să mai diminueze sau să taxeze în plus investiţiile prosumatorilor, dacă aceştia ajung la o capacitate de producţie de peste 8% din puterea totală instalată a României, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Bende Sandor, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Vreau să vă spun că şi Uniunea Europeană şi legislaţia actualmente în vigoare spun că aceste facilităţi (pentru prosumatori – n. r.) se pot da şi se vor da atâta timp cât nu afectează reţelele. ANRE, în urma unui studiu, la sesizări, va putea să să mai oprească din aceste investiţii şi trebuie să spunem cetăţenilor, trebuie să ştie: în momentul în care prosumatorii ajung la o capacitate de producţie de peste 8% din puterea totală instalată a României, ceea ce este considerat astăzi undeva la 18 GW, 18.000 de MW, atunci poate să mai diminueze sau să taxeze în plus aceste investiţii. Asta ar trebui să fie în jurul, deci 8% din 18.000, undeva la 1.400 – 1.500 – 1.600 MW”, a spus Bende Sandor, la conferinţa “Investim şi acţionăm responsabil în energie”, organizată de InvestEnergy.

Acesta a subliniat că ne apropiem de această ţintă, fiind depăşit nivelul de 1.000 MW putere instalată de prosumatori.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

“Ne apropiem vertiginos. Am depăşit 1.000 MW puterea instalată şi problemele în reţelele de distribuţie au început să apară. Este posibil că cineva va comanda un studiu să vedem dacă rezistă. În primul şi primul rând, avem nevoie şi de producţie, avem nevoie şi de o tranziţie spre energia verde. Avem nevoie şi de un preţ pe care românii, cetăţenii români şi firmele din România să le poată plăti şi să rămână competitive pe piaţă, dar avem nevoie şi de siguranţă în ceea ce înseamnă furnizarea, distribuţia energiei electrice. Şi aici nu ne putem juca”, a subliniat Bende Sandor.