Crește numărul companiilor care intră în insolvență în cea mai mare economie a Europei

insolventa, faliment Sursa foto: Pixabay

Numărul companiilor din Germania intrate în insolvenţă a continuat să crească în ultimele luni, în contextul dificultăţilor cu care se confruntă cea mai mare economie europeană, transmite DPA, conform Agerpres.

Conform datelor publicate marţi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), numărul companiilor intrate în insolvenţă a crescut cu 22,4% în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2022, după un avans de 19,5% în septembrie. Ratele de creştere depăşesc 10% din iunie. Destatis precizează că cererile de insolvenţă sunt deseori incluse în statistici cu o întârziere de câteva luni.

În ultimii ani, multe companii au fost salvate de la faliment prin masive ajutoare de stat, în contextul efectelor pandemiei şi al crizei energetice. Prin urmare, experţii văd actuala creştere mai mult ca o normalizare.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

De asemenea, Destatis a publicat datele finale pentru august, când tribunalele germane au înregistrat 1.556 de cereri de insolvenţă ale companiilor, cu aproximativ 35,1% mai multe decât în perioada similară din 2022.

Economia germană, motorul economiei europene, s-a contractat uşor în trimestrul al treilea, arată datele statistice oficiale publicate luna trecută, fiind afectată de diminuarea puterii de cumpărare şi majorarea dobânzilor.

Oficiul federal de statistică a informat că Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,1% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent. Aceasta este totuşi o performanţă mai bună decât contracţia de 0,3% prognozată de analişti. Economia germană continuă să fie afectată de preţurile mari la energie, la care se adaugă majorarea dobânzii de referinţă a Băncii Centrale Europene pentru a lupta împotriva inflaţiei şi încetinirea economiilor principalilor parteneri comerciali, cum este China.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: