Întârzieri ale trenurilor de până la 4 ore/ Avarii la rețeaua CFR

grevă CFR, Gara de Nord, tren Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Şapte trenuri au, duminică, la ora 11.00, întârzieri cuprinse între 10 şi 240 de minute la sosirea în Gara de Nord din Capitală, transmite News.ro.

Cea mai mare întârziere, de 240 de minute, o are un tren plecat de la Constanţa.

Un alt tren, de la Galaţi, aparţinând CFR, are 200 de minute întârziere, iar un altul, tot de la Galaţi, aparţinând unei companii private, are 120 de minute întârziere.

Analize Economedia

Un tren de la Iaşi are 100 de minute întârziere, iar un altul, de la Suceava are 80 de minute întârziere.

Circulaţia feroviară se desfăşoară cu dificultate, în sud – estul ţării, din cauza ninsorii şi a rafalelor de vânt care au provocat avarii pe reţeaua de alimentare cu electricitate. În Constanţa, un tren staţionează iar la şapte treceri la nivel cu calea ferată sunt defecte barierele automate. La Galaţi, din cauza avariilor produse pe reţeaua administrată de CFR, trei trenuri de persoane sunt oprite.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. La Calea Ferată Întarziată o jumatate de ora e intarzierea zilnica fie ca vine din Ieși sau Sușeava!
    😵

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.