Fondurile de pensii din statele europene nordice vor cere Tesla să respecte negocierile colective

tesla logo Sursa foto: Dreamstime

Producătorul american de automobile Tesla va fi îndemnat să respecte negocierile colective pentru angajaţii săi din regiunea nordică, într-o scrisoare comună care va fi trimisă de un grup de fonduri de pensii săptămâna aceasta, au spus luni patru dintre fonduri, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Tesla se confruntă cu o reacţie din partea sindicatelor şi a unor fonduri de pensii din regiune din cauza refuzului său de a accepta o cerere din partea mecanicilor suedezi pentru drepturi de negociere colectivă, care să acopere salariile şi alte condiţii.

”Atitudinea Tesla împotriva dreptului la negociere colectivă este o preocupare profundă”, a spus un proiect al scrisorii adresată conducerii producătorului de automobile, furnizat de cel mai mare fond de pensii din Norvegia, KLP.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Modelul pieţei muncii din regiunea nordică combină mobilitatea ridicată a locurilor de muncă cu siguranţa veniturilor pentru şomeri, printr-o tradiţie lungă de dialog între asociaţiile patronale şi sindicate.

”(Acest model) le-a permis nordicilor să se dezvolte ca una dintre cele mai prospere şi armonioase regiuni din lume”, se spune în scrisoarea scrisă.

Fondurile de pensii, care includ Folksam din Suedia şi PensionDanmark şi PFA din Danemarca, intenţionează ca prin scrisoare să ceară o întâlnire cu Tesla.

”Acesta nu este doar despre modelul de muncă nordic, ci despre drepturile fundamentale ale omului”, a spus Kiran Aziz, şeful investiţiilor responsabile la KLP, care deţine acţiuni Tesla în valoare de aproximativ 210 de milioane de dolari.

Tesla a reuşit să evite contractele colective de muncă cu cei aproximativ 127.000 de lucrători ai săi, iar CEO-ul Elon Musk a vorbit despre opoziţia sa faţă de sindicate.

Purtătorul de cuvânt al companiei în ţările nordice nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

O dispută de muncă între Tesla şi un sindicat suedez a stârnit greve de simpatie în regiune şi a determinat unele fonduri de pensii să-şi vândă acţiunile la companie.

Tesla, care a revoluţionat piaţa maşinilor electrice, spune că angajaţii săi suedezi au condiţii la fel de bune sau mai bune decât cele pe care le cere sindicatul.

”În calitate de investitori în Tesla, recunoaştem marea contribuţie a companiei la electrificarea sectorului transporturilor, dar în acelaşi timp solicităm conducerii să caute o soluţionare a conflictului”, a declarat pentru Reuters Rasmus Bessing, şeful investiţiilor responsabile la PFA.

PFA deţinea acţiuni la Tesla în valoare de aproximativ 275 de milioane de dolari la sfârşitul lunii iunie.

Termenul limită pentru cosemnarea scrisorii a fost prelungit până în această săptămână ca efect al interesului ridicat al investitorilor, potrivit lui Kiran Aziz, directorul pentru investiţii responsabile la KLP.

Folksam din Suedia şi PensionDanmark din Danemarca au spus că vor semna şi scrisoarea. Fondul suveran de admonistrare a averilor al Norvegiei, al şaptelea cel mai mare acţionar al Tesla, cu un pachet de 6,8 miliarde de dolari, a declarat săptămâna trecută că va continua să preseze compania să respecte drepturile muncii, cum ar fi negocierile colective.

Norges Bank Investment Management, administratorul fondului suveran norvegian, nu a fost printre semnatarii scrisorii, a declarat un purtător de cuvânt al fondului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: