Mâncarea care conține făină de insecte trebuie expusă într-un stand separat, iar alimentele trebuie etichetate – lege promulgată de președintele Iohannis

furnici, furnica, insecte, pod, animale, natura Photo 20234409 | Ants © Andrey Pavlov | Dreamstime.com

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care îi obligă pe comercianți să eticheteze clar produsele alimentare care conțin făină din insecte și să le expună pe standuri speciale. Legea interzice de asemenea utilizarea făinii de insecte în prepararea produselor prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale, potrivit News.ro.

„Produsele alimentare care sunt/conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi provenite din spaţiul Uniunii Europene se prezintă în suprafeţele de vânzare clasice directe într-un stand separat, delimitat de standurile ce conţin produsele alimentare consacrate care nu sunt/nu conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi”, potrivit iniţiativei legislative.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind reglementarea utilizării unor alimente noi autorizate în prepararea/producerea produselor alimentare, precum şi a etichetării şi comercializării acestor produse pe teritoriul Românie, care reglementează utilizarea făinii de insecte în prepararea produselor şi comercializarea acestora pe teritoriul României. În luna martie, preşedintele PSD Marcel Ciolacu anunţa că a depus în Parlament proiectul de lege care interzice utilizarea făinii de insecte în prepararea produselor prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În luna noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege iniţiat de către deputaţii PSD Marcel Ciolacu, Alfred Simonis şi Diana Tuşa care reglementează utilizarea făinii de insecte în prepararea produselor şi a comercializării acestor produse pe teritoriul României.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea utilizării făinii de insecte în ceea ce priveşte prepararea şi comercializarea produselor alimentare pe teritoriul României, ca urmare a autorizării introducerii pe piaţă ca alimente noi, provenite din spaţiul Uniunii Europene, prin introducerea obligaţiei pentru operatorii economici de a asigura consumatorilor informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare ce sunt sau conţin făină /anumite specii de insecte.

”Se interzice operatorilor economici utilizarea, pe teritoriul României, a unor alimente noi autorizate în prepararea/producerea produselor alimentare prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate”, arată iniţiativa legislativă.

Dispoziţiile prezentei legi sunt aplicate tuturor operatorilor economici care prepară sau produc, etichetează şi comercializează pe teritoriul României produsele alimentare prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate.

De asemenea, este interzisă prepararea sau producerea produselor alimentare, precum şi etichetarea şi comercializarea acestor produse sub denumirea utilizată iniţial, dacă acestea au printre ingrediente alimentele noi autorizate menţionate.

„În denumirea produselor alimentare se utilizează denumirile legale sau denumirile curente sau denumirile descriptive care conţin în mod obligatoriu una dintre sintagmele «cu…», «din…», urmată de denumirea alimentului nou autorizat, indiferent de proporţia procentajului acestuia în produsul finit”, conform proiectului de lege. „Cerinţele specifice suplimentare privind etichetarea, respectiv denumirea alimentului nou menţionată pe eticheta produselor alimentare care îl conţin sunt: a) «vierme galben de făină în stare congelată (larva de Tenebrio molitor)», «vierme galben de făină uscat (larva de Tenebrio molitor)» sau «vierme galben de făină sub formă de pudră (larva de Tenebrio molitor)» în funcţie de forma utilizată; b) «larve de Alphitobius diaperinus (larvele gândacului de faină) sub formă congelată/de pastă» sau «larve de Alphitobius diaperinus (larvele gândacului de faină) sub formă uscată/de pulbere», în funcţie de forma utilizată; c) pulbere parţial degresată de Acheta domesticus (greier de casă)»; d) «Locusta migratoria (lăcustă călătoare) congelată», «Locusta migratoria (lăcustă călătoare) uscată/pudră», «Locusta migratoria (lăcustă călătoare) întreagă», în funcţie de forma utilizată”, mai prevede sursa citată.

Totodată, etichetele produselor alimentare care conţin alimente noi, respectiv larve de Alphitobius diaperinus (larvele gândacului de faină) sub formă congelată, de pastă, uscată şi de pulbere şi/sau pulbere parţial degresată de Acheta domesticus (greier de casă) şi/sau Locusta migratoria (lăcustă călătoare) sub formă congelată, uscată/pudră, întreagă şi/sau vierme galben de făină (larva de Tenebrio molitor) sub formă congelată, uscată şi de pudră, trebuie să conţină o menţiune din care să reiasă că acest ingredient poate cauza reacţii alergice consumatorilor cu alergii cunoscute la crustacee şi la produse derivate din acestea, precum şi la acarieni. Această menţiune trebuie să apară în imediata apropiere a listei ingredientelor.

„Produsele alimentare care sunt/conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi provenite din spaţiul Uniunii Europene se prezintă în suprafeţele de vânzare clasice directe într-un stand separat, delimitat de standurile ce conţin produsele alimentare consacrate care nu sunt/nu conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi”, potrivit iniţiativei legislative.

Pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a le da acestora posibilitatea să afle informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare care sunt/conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi provenite din spaţiul Uniunii Europene, operatorii economici au obligaţia de a afişa, la loc vizibil, uşor accesibil, lângă standul separat, informaţia că produsele alimentare sunt/conţin specii de insecte.

Proiectul de lege prevede şi sancţiuni. Astfel, nerespectarea prevederilor acestei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei. „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor”, mai arată proiectul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.