Inspector antifraudă din Iaşi, reţinut de procurorii DNA. E acuzat de luare de mită

portofel, bani, cash, buzunar. sursa: pixabay.com

Un inspector antifraudă din Iaşi a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită, transmite News.ro. Acesta ar fi pretins sume de bani de la administratorul unei societăţi comerciale, pentru a nu-l penaliza în contextul în care, cu ocazia a două controale, inspectorul ar fi constatat nereguli.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 iulie 2021, a inculpatului, Rebenciuc Alexandru, inspector antifraudă în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, cu atribuţii şi pe raza judeţului Iaşi, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (două acte materiale), fals intelectual şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite”, a transmis, joi, DNA.

Sursa citată a precizat că, în perioada 12 mai 2021-30 iunie 2021, în calitate de inspector antifraudă, ”Rebenciuc Alexandru ar fi pretins şi primit pentru sine sau pentru altul sume de bani de la administratorul unei societăţi comerciale, pentru a nu-l penaliza în contextul în care, cu ocazia a două controale la societatea comercială respectivă, inspectorul ar fi constatat nereguli”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

”Concret, inspectorul fiscal ar fi pretins pentru sine 1.500 de euro din care ar fi primit efectiv, în două tranşe, suma de 1.000 euro, iar pentru colaboratoarea sa ar fi pretins o sumă neprecizată din care ar fi primit 500 de euro. În contextul controlului fiscal desfăşurat, pentru a favoriza societatea comercială, inspectorul ar fi  inserat menţiuni nereale referitoare la neregulile identificate şi nu a sesizat organele competente, consecinţa fiind diminuarea semnificativă a obligaţiilor fiscale datorate statului de către societatea comercială controlată, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 78.772 lei”, a transmis DNA.

Joi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ce se ma intampla cu fabrica de permise de la Suceava?
    Treaba asta de la Iesi e prea subtire.
    Eu citesc stirea asa: nu a cotizat.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.