Cum am ajuns la febra luminițelor de Crăciun: Inventate de partenerul lui Thomas Edison ca produs de lux, răspândite peste tot de evreii otomani din New York

luminite, beculete, craciun, sarbatori iarna, revelion, ornamente brad sursa foto: Unsplash/ Thalia Ruiz

Nelipsite în aproape niciun colț al lumii la final de an, au apărut la scurt timp după ce inventatorul american Thomas Edison a patentat pentru prima oară becul incandescent, în perioada 1879-1880. Cu toate acestea, a fost nevoie de aproape jumătate de secol pentru a fi puse bazele unei tradiții de sărbători care acum pare indispensabilă și care, în mod ironic, a fost popularizată de evreii sefarzi din Imperiul Otoman, o comunitate de emigranți care nu sărbătoreau Crăciunul, momentul anului cu care beculețele festive sunt cel mai des asociate azi. 

Potrivit Bibliotecii Congresului Statelor Unite, luminițele electrice au fost pentru prima dată folosite în scop festiv în 1882, la doi ani după ce inventatorul american Thomas Edison a patentat și a început să comercializeze primul bec electric de succes din istorie. 

  • Conform Departamentului de Energie al SUA, deși iluminatul electric fusese inventat cu decenii în urmă, utilizarea practică a becurilor incandescente se datorează contribuțiilor aduse de către Thomas Edison și echipa sa.

Edward H. Johnson, prietenul și partenerul lui Edison, a creat primul șir de lumini electrice destinate unui pom de Crăciun în 1882 – o alternativă mult mai sigură față de lumânările cu care majoritatea oamenilor își împodobeau casele la acea vreme.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Cu toate acestea, chiar și cu riscul de incendiu prezentat de iluminatul tradițional și potențialul prezentat de luminițe, realitățile economice și sociale ale timpului nu au creat un mediu prietenos invenției lui Johnson, iar luminițele au continuat să fie folosite destul de rar în deceniile care au urmat.  

În 1895, de exemplu, președintele american Grover Cleveland a cerut pentru prima oară folosirea luminițelor electrice pentru a împodobi pomul de Crăciun din Casa Albă, însă la acea vreme publicul american era încă sceptic față de iluminatul electric care, în orice caz, era încă mult prea scump pentru ca majoritatea americanilor să ia măcar în calcul achiziționarea de luminițe decorative.

Situația a început să se schimbe la începutul secolului al XX-lea, totuși, explică site-ul Christmas Light Source. General Electric (GE), compania lui Edison, a început să vândă luminițe de Crăciun încă din 1890, însă prețul lor ridicat era încă o problemă pentru potențialii clienți. Soluția găsită de companie în 1903 a fost să dea luminițele la închiriat, în loc să le vândă.

Chiar și așa, a mai fost nevoie de încă un deceniu ca luminițele să prindă cu adevărat avânt, iar primii care au văzut potențialul economic al acestora nici măcar nu sărbătoreau ei înșiși Crăciunul, sărbătoarea cu care sunt cel mai des asociate, explică The Washington Post. 

În timpul Primului Război Mondial, frații Albert, Henri și Leon Sadacca au început să producă și să vândă luminițe decorative în magazinașul din New York al familiei lor. Familia Sadacca făcea parte dintr-o comunitate mică, dar unită, de evrei otomani care au emigrat în Statele Unite la începutul secolului al XX-lea, cu puțin timp înainte de destrămarea Imperiului Otoman.

La scurt timp după aceea, alte câteva familii de evrei otomani și est europeni au recunoscut potențialul economic al produsului și s-au alăturat industriei în creștere. Aceasta decizie este ușor de înțeles deoarece, după cum explică Smithsonian Magazine, un șir de luminițe costa în jur de 1 dolar și 75 de cenți – de peste 10 ori mai ieftin decât în 1895, când președintele le-a adus prima oară în Casa Albă. Cu alte cuvinte, luminițele începeau să treacă de la un bun de lux la unul accesibil tututor. 

Luminițele au continuat să crească în popularitate, iar folosirea lor a devenit din ce în ce mai grandioasă și elaborată. În 1923, amintește The Washington Post, bradul Casei Albe a fost decorat cu peste 3.000 de luminițe, o creștere semnificativă de la cele câteva sute folosite pe vremea președintelui Cleveland.

Acest trend nu a fost limitat doar la Casa Albă. La începutul anilor 30, “becurile și conuri colorate erau peste tot”, potrivit Smithsonian Magazine. 

Frații Sadacca au profitat din plin din trendul la crearea căruia au contributi, iar în 1926 au pus bazele companiei NOMA Electric, care în anii 30 a ajuns cel mai mare producător de luminițe de Crăciun din lume. Au reușit să facă față Marii Crize Economice (1929-1937), dar au trebuit să își diversifice produsele.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, și-au oprit activitățile obișnuite și au optat pentru producția de muniție, dar această pauză nu le-a afectat creșterea în perioada postbelică. Vânzările companiei au atins apogeul de 42 de milioane de dolari în 1947, iar luminițele au rămas produsul principal. NOMA și-a păstrat locul în vârful industriei mondiale de luminițe de Crăciun până în anii 60.

În prezent, vânzările de decorațiuni de sărbători continuă să crească în ritm rapid. Potrivit Statista, industria decorațiunilor și luminilor de Crăciun a atins o valoare de șapte miliarde de dolari în 2021 și ar putea depăși suma de nouă miliarde de dolari în 2027, însă luminițele de Crăciun sunt unul din segmentele industriei aflate în pericol.

În Europa, de exemplu, autoritățile încearcă să reducă folosirea luminițelor de Crăciun pentru a economisi energie. De exemplu, Dublin, Londra, Lisabona și Stockholm se află printre orașele care au luat în 2022 măsuri precum reducerea timpului de funcționare al luminițelor în spații publice, scrie revista Bloomberg.

Tot în 2022, luminițele și târgurile de Crăciun au devenit un subiect controversat în contextul crizei energetice generată de invadarea Ucrainei de către Rusia, scrie DW.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: