România ar putea primi în martie 2,7 miliarde de euro, aferente cererii de plată numărul 3 din PNRR

bani euro schengen

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că speră ca România să primească, la finalul lunii martie, încă 2,7 miliarde de euro pentru proiecte aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ca urmare a depunerii celei de-a treia cereri de plată, transmite News.ro. Ministrul a explicat că, pentru a nu mai pierde timp, va merge la Bruxelles împreună cu coordonatorii de reformă şi cu personalul tehnic pentru orice eventuale clarificări legate de proiectele depuse în cadrul PNRR.

Câciu a explicat că există ”un alt scandenţar” al plăţilor în cadrul PNRR şi în acest context România va avea de depus opt cereri de plată şi nu zece, iar cererea de plată numărul 3 are 74 de jaloane şi ţinte, nu 79, cum avea până acum.

”Undeva la finalul trimestrului I sperăm că încasăm 2,7 miliarde de euro din aceşti bani. La finalul lunii martie. Evident, acum probabil Comisia face prima analiză, e posibil să trimită o serie de clarificări, suntem într-o altfel de abordare, de altfel acest lucru s-a văzut şi, din august, nu mai stăm într-o anumită lentoare a corespondenţei, noi trimitem răspunsuri, dânşii cer clarificări… Efectiv, dacă va fi cazul, pe anumite elemente, coordonatorii de reformă vor merge împreună cu mine şi cu personalul tehnic la Bruxelles pentru clarifica în mod direct cu Comisia anumite aspecte, nu vrem să mai pierdem timp, asta este foarte important”, a declarat Adrian Câciu, miercuri seară, la Digi 24.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Odată cu intrarea tranşei de 2,7 miliarde de euro ca urmare a depunerii celei de-a treia cereri de plată, România va fi primit 11,77 miliarde de euro din PNRR, urmând a primi alte aproximativ 16,5 miliarde de euro.

Ministrul a arătat că momentul depunerii cererii de plată numărul 4 din PNRR depinde de cel al încasării banilor aferenţi cererii numărul 3, iar autorităţile lucrează deja la ţintele şi jaloanele, în număr de 46, aferente celei de-a patra cereri, unele dintre acestea, precum reforma sistemului general de pensii şi listarea la Bursă a 15% din acţiunile Hidroelectrica, fiind deja atinse.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.