Piața imobiliară, pe minus în 2023. Numărul de tranzacții de imobile a scăzut cu 10% anul trecut

bucuresti blocuri locuinte Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Piața imobiliară a scăzut puternic, anul trecut, arată datele publice. În România au fost tranzacționate un număr de 634.843 de imobile în 2023, cu 65.430 (10%) mai puține față de 2022, când au fost vândute 700.273 de imobile, arată datele transmise luni de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Amintim că și numărul de autorizații de construire eliberate în primele 11 luni ale anului trecut a fost cu 21,7% mai mic faţă de aceeași perioadă a anului precedent, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Minusuri s-au înregistrat anul trecut și în ceea ce privește numărul de locuințe finalizate, conform statisticilor oficiale. Oferta a scăzut în tandem cu scăderea cererii, spun specialiști din piața imobiliară, care estimează că și în 2024 sectorul rezidențial se va mișca greu.

Anul trecut, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în luna octombrie – 63.630, iar cele mai puține, în ianuarie – 33.274. În anul 2022, cele mai multe tranzacții au fost înregistrate în martie – 72.123 și cele mai puține, în ianuarie – 39.510.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

În ceea ce privește luna decembrie 2023, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 60.581 de imobile, cu 2.708 mai puține față de luna noiembrie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna decembrie este cu 717 mai mare față de perioada similară a anului 2022.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în decembrie 2023, în București – 15.454, Ilfov – 4.077 și Brașov – 3.797. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 104, Caraș Severin – 275 și Ialomița – 296.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în decembrie 2023, a fost de 34.832, cu 5.770 mai mare față de decembrie 2022. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în Ilfov – 6.427, București – 6.319 și Constanța – 1.758. La polul opus se află județele Gorj – 70, Harghita – 93, Sălaj – 93 și Bistrița-Năsăud – 98.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a douăsprezecea lună a anului 2023 sunt Dolj – 734, Brăila – 644 și Buzău – 611.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: