Intenția ministerului Finanțelor de a elimina raportarea trimestrială de la Bursa de Valori București, pentru piața reglementată, pentru a păstra doar raportarea semestrială și pe cea anuală, este criticată și de Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Proiectul de le a fost lansat în dezbatere publică, la începutul lunii decembrie. Între timp, Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF), a anunțat prin vocea președintelui său, Horia Gustă, că se opune acestei modificări.

“Noi am trimis observații pentru menținerea rapoartelor trimestriale. S-au adunat opiniile la nivelul asociației de la membrii noștri. Dacă s-ar scoate aceste raportări trimestriale de la finalul lunii august și până la finalul lunii februarie, când vin raportările preliminare e o durată foarte mare în care nu există informații despre emitenți. Ceea ce m-a bucurat și mai mult este că a fost la unison această abordare,  inclusiv din partea membrilor noștri care sunt listați, deci a fost unanimitate, ca să spun așa, pentru menținerea acestor raportări.”, a declarat Horia Gustă la conferința „Piața fondurilor de investiții în 2024 – așteptări și provocări”.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Recent, o poziție similară a fost exprimată și de Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) care a transmis  într-un document de poziție, că piața românească nu este pregătită să renunțe la obligativitatea raportării trimestriale și că publicarea trimestrială este crucială pentru buna urmărire a investițiilor.

„Emitenţii întocmesc, pun la dispoziţia publicului şi transmit A.S.F. şi operatorului de piaţă rapoarte semestriale şi anuale”, arată proiectul pentru modificarea și completarea Legii nr.24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.

În prezent, legea prevede că „emitenţii întocmesc, pun la dispoziţia publicului şi transmit A.S.F. şi operatorului de piaţă rapoarte trimestriale, semestriale şi anuale”.

“Într-o discuție la Autoritatea de Supraveghere Financiară, ni s-a transmis că vom fi și noi chemați la discuții finale pe acest punct pe această lege în perioada următoare, după care va lua calea modificării.”, a mai spus Horia Gustă.