Autostrada București Sud, lotul 3: Aktor a fabricat 340 din cele 560 de grinzi și a început să le aducă în șantier. Ministerul Transporturilor, în continuare nemulțumit de lipsa mobilizării pe cel mai important lot de autostradă care trebuie deschis în 2024

Autostrada A 0 Sud Aktor Ciorogârla Sursa FOTO : Economedia

Lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud, cel mai important lot de autostradă care trebuie deschis anul, acesta are nevoie de o mobilizare mult mai bună a constructorul Aktor (Grecia) pentru finalizarea lucrărilor pe cei 18 kilometri dintre Bragadiru (DN6) și Joița (A1), transmite de pe șantier secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu. Practic, cu o săptămână înainte de primăvara calendaristică, dar cu vreme foarte bună pentru lucrări, constructorul a crescut ușor mobilizarea, dar nu suficient, pentru că trebuie să ajungă la un progres de 4% execuție/lună, în prezent stadiul fizic fiind de 57%.

Spre deosebire de situația de la începutul lunii, Aktor a început totuși pregătirea devierii traseului A1 pe bretele la nodul rutier de la Ciorogârla (detalii aici).

Secretarul de stat Scrioșteanu nu mai precizează numărul drumarilor de pe șantier (declarați de către constructor nu cei care lucrează efectiv), nici procentul actual de execuție după o iarnă foarte ușoară în care s-a lucrat pe toate șantierele de autostrăzi/drumuri expres.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Săptămâna și vizita pe șantierul A0 Sud – Lot 3 

După cum am spus, merg săptămânal pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0, pentru a verifica evoluția lucrărilor, dar și pentru a presa și sprijini, totodată, antreprenorul în finalizarea acestui lot de autostradă. Astfel, am făcut o vizită neanunțată, din nou, pe acest șantier, iar stadiul lucrărilor este următorul:
– La podul pe autostradă peste râul Ciorogârla a fost finalizată montarea grinzilor prefabricate și lucrează la antretoaze și la montarea predalelor prefabricate
La pasajul peste CF Bucureşti – Craiova continuă instalarea aparatelor de reazem, iar în perioada următoare va fi livrat în șantier și tablierul metalic aferent
La pasajul pe autostradă peste DJ601 (comuna Ciorogârla) au fost montate aparatele de reazem și se lucrează la antretoaze
La pasajul peste autostradă pe DC126 (Clinceni) continuă lucrările de armare a radierelor culeei C1 și culeei C2 și se decopertează terenul în vederea realizării armării și cofrării radierelor
La pasajul peste autostradă pe DC125 (Țegheş) se lucrează la relocarea utilităților pentru finalizarea piloților
La pasajul pe autostradă peste A1 București – Pitești încă nu a început montarea grinzilor metalice, deși acestea sunt asamblate la sol, în schimb au început armarea și cofrarea predalelor (…)
Sunt realizate 340 grinzi din beton armat din totalul de 560 și a început transportul acestora în șantier, în afara celor montate la
podul peste râul Ciorogârla
Continuă în șantier producția de predale pentru structuri. Deși se observă o ușoară îmbunătățire a mobilizării antreprenorului în șantier, ritmul lucrărilor încă nu este pe un trend ascendent in toate zonele Șantierului. Cum am mai spus, încă este posibil ca acest lot să fie finalizat în acest an, doar dacă antreprenorul își va respecta angajamentele luate și va suplimenta toate resursele alocate, în așa fel încât să se intre într-un ritm de lucru accelerat”, a transmis Ionel Scrioșteanu.
Notă: Sublinierea aparține Economedia
La nodul rutier A1 – A0 de la Ciorogârla grinzile sunt aduse de peste o jumătate de an, dar încă nu a început montajul. Pe Bretelele pentru devierea circulației de pe A1 se pune emulsie doar pe sensul dinspre Pitești către București.
Autostrada A 0 Sud Aktor Ciorogârla
Sursa FOTO : Economedia

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța că va verifica lunar lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud (lotul Aktor) și a dispus CNAIR o „monitorizare strictă” cu progresul din fiecare săptămână pentru a se asigura că, de această dată, constructorul din Grecia respectă ultimul termen din contract: „sfârșitul verii”. La rândul său, directorul CNAIR Cristian Pistol transmite că Aktor are certificate negative și nu mai poate încheia contracte pentru infrastructura de transport din România.

„Vor fi extrem de monitorizați de către CNAIR astfel încât, fiecare grafic, fiecare progres pe care l-au asumat să poată fi îndeplinit. Mă interesează foarte mult ca la sfârșitul acestei veri să circulă pe tot A0 Sud, adică de la A1 București – Pitești până la Autostrada spre Constanța. Monitorizare strictă, altfel nu merge… Să facă ce au făcut în martie-august 2023 când au avut progres 7-8% pe lună. Cel puțin o dată pe lună voi fi și eu prezent aici să văd stadiul pentru că vreau să se respecte aceste termene. O echipă de la CNAIR care se va ocupa special de aceste contracte. Să nu ajungem la reziliere în vară dacă nu se va întâmpla acest lucru. Nu e rostul unui ministru să rupă contracte și apoi să stea un an și jumătate blocat”, a transmis Sorin Grindeanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Mă îndoiesc că Aktor va termina la timp contractul fără nici un fel de revendicări. E prea vechi obiceiul firmelor acestui domn ca să se schimbe acum.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.