TikTok a devenit cea mai descărcată aplicație de mobil din lume în 2020, în fața Facebook și a mesageriilor sale, un semn că pandemia a amplificat succesul platformei online dincolo de publicul său inițial, adolescenții, scrie agenția AFP, citată de boursorama.com.
Potrivit societății specialiate App Annie, aplicația deținută de grupul chinez ByteDance se afla pe primul în topul descărcărilor anul trecut, urmată de Facebook, Whatsapp, Instagram și Messenger, patru servicii ale gigantului californian al rețelelor sociale. Urmează Snapchat și Telegram.
TikTok a trecut prin perioade dificile în 2019, când fostul președinte american Donald Trump a încercat să o interzică, sub acuzația că spionează americanii în beneficiul Beijingului.
Dar aceste acuzații nu i-au redus popularitatea, care a explodat pe fondul măsurilor de restricții sanitare și a carantinelor.
În iunie, Joe Biden a revocat decretele predecesorului său, cerând în același timp administrației pe care o conduce să ancheteze riscurile reale ale aplicațiilor internet deținute de puteri străine.
Platforma revendică 700 de milioane de utilizatori lunar.
Aici, Facebook își menține avansul puternic, cu peste 3,5 miliarde de persoane care folosesc cel puțin una dintre cele patru platforme ale sale (Facebook, Instagram, Messenger, WhatsApp) în fiecare lună.