Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, afirmă că măsura neimpozitării salariului minim pe economie, susţinută de USR-PLUS în campania electorală, este prevăzută în programul de guvernare. El explică faptul că, potrivit celor susţinute de USR-PLUS, ar urma să fie neimpozitate nu doar salariile minime, ci toate salariile, impozitele urmând a fi aplicate, în cazul salariilor mai mari, doar pe sumele care depăşesc valoarea salariului minim.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -
  • “Este o măsură care s-ar aplica tuturor (…) pentru că se aplică pe valoarea unui salariu minim. Practic, valoarea unui salariu minim nu e impozitată şi toate taxele încep de la valoarea aceea în sus. Pentru toată lumea. Practic, ăsta este un mod în care, dacă tot vrem să ajutăm economia, aşa ar trebui să o ajutăm. Este un lucru care sare în ochi imediat când te uiţi pe fiscalitatea muncii în ţările din Uniunea Europeană, inclusiv România. Dacă ne uităm pe povara fiscală pe care o pune statul asupra muncii, vedem că în România (…) e deasupra mediei. Dar dacă ne uităm pe salariile mici, vedem unde este ponderea acelei poveri fiscale şi aici suntem lideri, aici suntem cei mai tari”, a declarat Claudiu Năsui, miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3.

Conform ministrului, statisticile Institutului Naţional de profil arată că aproximativ 1.600.000 de persoane din România muncesc pentru salariul minim. Întrebat dacă îşi permite Guvernul, la acest moment, să renunţe la veniturile bugetare care se constituie din impozitarea salariilor minime, ministrul Economiei a răspuns că “ceastă întrebare trebuie pusă şi la programe mamut de 50 de miliarde de lei”.

“Impactul acestei măsuri făcute eşalonat şi făcută aşa cum am propus-o noi este mai mic decât noul PNDL propus. Noi, în momentul negocierii programului de guvernare, am propus două opţiuni. Cea mai bună era cea în care se întâmplă această măsură gradual, pentru întreaga economie – adică pentru toate CAEN-urile, pentru toate sectoarele din economie, şi agricultură, şi industrie, şi servicii, toată lumea – primii cinci sute de lei erau neimpozitaţi în primul an, în următorul an mai puneam 500 de lei şi tot aşa şi puteam să o facem gradual. Nu neapărat 500 lei, puteam face 400”, a explicat ministrul Economiei.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Claudiu Năsui a menţionat că propunerea USR-PLUS cu privire la neimpozitarea contravalorii salariului minim este în programul de guvernare şi este “mai degrabă” prioritatea USR-PLUS.

Întrebat dacă la nivelul Executivului sunt oameni care se opun acestei măsuri, Năsui a răspuns: “Nu aş spune exact lucrul acesta, dar, în orice caz, este foarte mult pe umerii noştri responsabilitatea de a împinge această măsură”.

sursa: News.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea