Academia Română, după procesul Roșia Montană: Este necesară reactivarea industriei extractive şi de prelucrare, într-un mod sustenabil, fără tehnologii toxice / Dacă se apelează la firme străine, să se prevadă cote de benificii „considerabil mai mari” pentru statul român

rosia montana galeriile romane Sursa foto: Alba24/ Autor: Ivan Rous

Academia Română afirmă că ţara noastră deţine resurse şi rezerve minerale şi energetice considerabile, divers şi relativ uniform distribuite în teritoriu, subliniind necesitatea valorificării acestora prin reactivarea industriei extractive şi de prelucrare prin punerea în practică a unui Program naţional de cercetare-explorare geologică, transmite Agerpres.

“Resursele minerale şi energetice ale subsolului reprezintă un patrimoniu naţional care trebuie să fie valorificat într-un mod sustenabil, deoarece el este baza dezvoltării socio-economice a ţării. În evaluarea potenţialului naţional de resurse minerale, este necesar să fie luate în consideraţie şi resursele secundare (halde şi steril din iazurile de decantare care mai conţin cantităţi uneori apreciabile de elemente utile), acestea urmând a fi reintroduse în circuitul economic. Faptul acesta va contribui la creşterea gradului de securitate şi sustenabilitate a aprovizionării cu materii prime critice esenţiale în sectoare industriale cheie pentru economia naţională şi europeană”, se arată într-un punct de vedere al Academiei Române privind valorificarea resurselor minerale ale României.

Luând în considerare principiile de dezvoltare socio-economică durabilă a ţării noastre, precum şi dificultăţile majore prin care a trecut Statul Român în cazul proiectului Roşia Montană, Academia Română precizează că este imperativ necesar ca valorificarea resurselor minerale să se facă într-un mod sustenabil, fără utilizarea unor proceduri tehnologice şi a unor substanţe cu grad ridicat de toxicitate (ex. cianuri de sodiu), care ar periclita situaţia mediului, a comunităţilor umane, a vestigiilor arheologice şi istorice şi a peisajului natural din zona exploatărilor.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Este necesar să se pună în practică un Program naţional de cercetare-explorare geologică pentru evidenţierea unor noi resurse/rezerve de substanţe minerale utile, pentru permanenta reevaluare şi gestionare durabilă a acestor resurse. Academia Română propune să fie înfiinţat un Serviciu Geologic Naţional, care să coordoneze toate activităţile specifice de cercetare-explorare geologică şi să asigure aplicarea Programului geologic naţional, în acord cu obiectivele europene ale tranziţiei energetice”, subliniază sursa citată.

Totodată, conform Academiei, pentru un management eficient al resurselor minerale şi energetice ale ţării, se impune crearea unui cadru legislativ cu scopul identificării potenţialului de resurse naturale ale României în interesul dezvoltării durabile a ţării.

De asemenea, ar trebui să se actualizeze şi completeze cadrul legislativ existent (Legea minelor, Legea petrolului şi Legea mediului) şi să se asigure armonizarea continuă a cadrului legislativ naţional cu legislaţia UE şi ONU în domeniu (United Nations Resource Management System: Principles and Requirements, septembrie 2022)

În cazul în care, pentru valorificarea anumitor resurse minerale va fi necesar să se apeleze la firme din străinătate, acordurile de asociere/cooperare sau concesionare trebuie să prevadă cote de beneficii pentru Statul Român considerabil mai mari decât cele care au fost acceptate pentru proiectul Roşia Montană (eventual cu aplicarea principiilor de production sharing agreement – “acord de împărţire a producţiei”), consideră înaltul for de consacrare.

La terminarea lucrărilor şi închiderea exploatărilor, trebuie să existe asigurări reale că se va proceda în perioada imediat următoare la refacerea completă a mediului şi a condiţiilor ecologice optime din zonele afectate de exploatare, iar în siturile UNESCO sau strict protejate de pe teritoriul ţării să nu se accepte deschiderea lucrărilor de explorare-exploatare sau concesionarea zonelor respectiv pentru astfel de lucrări.

Academia Română se declară “gata să ofere oricând autorităţilor Statului Român consultanţa necesară” în domeniu, afirmând că dispune, prin membrii săi şi prin institutele sale de specialitate din Bucureşti şi din ţară, de cea mai înaltă reţea de expertiză în sectorul valorificării resurselor minerale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.