Poveste de antreprenor în retail: De la „omul bun la toate” în magazin la managerul care administrează de la distanță

la doi pasi foto Sursa foto: Ciprian Singepanu, arhiva personala

De la piață la magazinul  de la parterul blocului, de la vânzarea la tejghea la retailul modern cu autoservire, de la o piață emergentă la una în care s-au instalat marile rețele comerciale, de la vânzarea clasică la cea cu livrare la domiciliu, de la omul-bun-la-toate la managerul care gestionează de la distanță – sunt tot atâtea transformări pe care le-a experimentat, în peste 15 ani de activitate în piață, Ciprian Sîngepanu, care gestionează acum, prin aplicație, trei magazine de proximitate care operează sub brandul LaDoiPași în Iași. Managerul, care între timp și-a deschis și o firmă de consultanță în același domeniu, povestește cum a evoluat viața de antreprenor în acest interval, care au fost provocările și transformările și dă câteva exemple de acțiuni care i-ar putea ajuta și pe alți antreprenori cu magazine fizice.

Ciprian este un manager care a făcut primii pași în antreprenoriat încă din copilărie. Povestea sa face parte din campania “Vis de Antreprenor”, lansată recent de METRO România.

Ciprian Sîngepanu a preluat de la părinții săi acum mai bine de 15 ani magazinul pe care aceștia îl deschiseseră în Hârlău, un orășel din Iași, iar în urmă cu 10 ani a fost printre primii din zonă care au intrat în franciza LaDoiPași. “Experiența în comerț a început cu mult înainte, încă din școala generală și din liceu, când mergeam cu părinții la piață, unde ei vindeau marfă; apoi au cumpărat un spațiu în fața blocului și au deschis magazinul, care mergea destul de greu la început”, spune Ciprian. După facultatea cu profil economic și căsătorie, tânărul a preluat magazinul, împreună cu soția sa. Unitatea avea deja opt angajați.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De la magazinul de cartier al părinților, la franciza LaDoiPași

Cinci ani mai târziu, au trecut magazinul sub “umbrela” LaDoiPași, franciza METRO. “Noi am vrut să trecem de la vânzarea la tejghea la sistemul de autoservire, pe trendul pieței. Oamenii erau reticenți, cei care aveau magazine se temeau că vor crește furturile. Dar acesta era trendul pieței și noi am vrut să îmbunătățim magazinul”, spune Ciprian. Acesta menționează că unul dintre avantajele pe care le aduce franciza ține de partea de imagine, marketing și notorietate, care presupune investiții pe care un mic magazin de cartier nu prea își permite să le susțină. Alte beneficii ale francizei sunt imaginea mai bună în zonă, prețurile preferențiale, informațiile și standardele de calitate în magazin. De asemenea, un aspect important e că franciza a ajutat și în ceea ce privește aprovizionarea, pentru care până atunci operatorii au făcut eforturi mult mai mari. “Acum lucrăm foarte mult cu METRO pe partea de distribuție. Înainte, mergeam noi să aducem marfă cu duba și era foarte multă muncă fizică. Chiar trebuia la un moment dat să ne luăm o mașină mai mare, pentru că nu mai făceam față. Acum, partea de livrare e preluată de METRO și munca s-a eficientizat – pot să vină simultan și două mașini mari cu marfă, de trei ori pe săptămână”, spune Ciprian.

Între timp, a crescut și concurența, pe măsură ce marile rețele comerciale se extindeau, iar Ciprian și Magda și-au extins și ei afacerea. O direcție de acțiune a fost extinderea magazinului existent, dar și preluarea altor unități. Acum, Ciprian are două magazine în Hîrlău și încă unul într-o localitate vecină, gestionate prin firma Cip & Magda.

După ani întregi în care s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă administrarea magazinului, Ciprian a vrut să iasă din zona operațională, așa că spune că s-a informat cu privire la trendurile pieței. “Acum doi-trei ani, am ieșit din operațional și chiar ne-am mutat din localitate, la Iași, și am deschis o firmă de consultanță, în domeniul retailului. Avem echipă de management, șef de magazin, iar eu merg acolo doar o dată pe săptămână”, spune Ciprian, care conduce, de la distanță, o echipă care a ajuns acum la 25 de angajați în trei magazine. “Nu trebuie să fii prezent acolo zi de zi ca să faci treabă”, spune Ciprian, care adaugă că noul model de business e mulțumitor: afacerile și profitul au crescut, iar el a câștigat timp pentru partea de consultanță, unde ar vrea să valorifice experiența acumulată în mod direct în magazine.

Cum arată viitorul magazinelor moderne de proximitate? Ce trebuie să știe antreprenorii din acest segment de piață

În timp ce lanțurile de magazine mari s-au extins, afacerile mici de tip magazine de proximitate au încercat să reziste pe piață și să adapteze astfel încât să rămână competitive. Ciprian este de părere că există în continuare oportunități si pentru acest tip de magazine, cu câteva condiții, pe care le-ar recomanda viitorilor antreprenori. “Am constatat că cei care s-au informat și care au perseverat, care au investit în fidelizarea clienților și motivarea angajaților au reușit să supraviețuiască pe piață, chiar și când concurența s-a ascuțit”, spune antreprenorul.

Cum vor arăta magazinele de proximitate în viitor și cum se vor adapta comerțului modern? “Eu cred că au un viitor destul de bun cei care știu să se adapteze la contextul actual. În același loc sunt magazine care au mers foarte bine și altele care s-au închis”, menționează Ciprian. Puterea de cumpărare a scăzut, într-adevăr, dar produsele vândute în aceste magazine sunt de bază, produse de care clienții oricum au nevoie. “Cumpărătorii se vor adapta, vor ține cont de preț, vor ține cont de locul din care cumpără și de experiența de acolo”, crede Ciprian. Acesta subliniază că uneori unii antreprenori ar trebui să fie pregătiți să renunțe la o parte din profit, pentru fidelizarea angajaților și a cumpărătorilor, o strategie importantă mai ales în contextul deficitului de personal din piață și a fluctuației de angajați. “Dacă ai o strategie bună și îi respecți pe angajați, găsești oameni și în retail. Noi primim CV-uri și fără să lansăm anunțuri de angajare. Contează reputația de angajator, iar pentru asta trebuie să faci eforturi”, concluzionează Ciprian.

Sursa foto: Ciprian Singepanu, arhiva personala

În magazinele sale, Ciprian a inițiat diverse campanii de fidelizare a clienților și a testat o serie de concepte noi care au dus la creșterea vânzărilor. A lansat și livrarea la domiciliu, înainte de pandemie, astfel încât în perioada în care a crescut mult cererea pentru astfel de servicii, mecanismul era deja implementat.

L-am întrebat pe Ciprian care au fost pașii esențiali care au contat în supraviețuirea și creșterea afacerii, dacă ar fi să facă o sinteză a acestor ani. Pe scurt: trecerea de la vânzarea de tejghea la sistemul cu autoservire, extinderea spațiului și intrarea sub umbrela francizei au fost momente decisive în viața business-ului de până acum. “Am vrut să ținem cont de dorințele clienților, așa că ne-am extins ca spațiu, dar am extins și sortimentele de produse. O altă chestiune care contează ține de angajați și de felul în care comunică aceștia cu clienții, iar noi am încercat să îi învățăm asta pe oamenii din echipa noastră.”, subliniază antreprenorul.

Ciprian nu a fost niciodată angajat, ci doar antreprenor. Au fost momente când ar fi schimbat “tabăra”? “Da, pe la începuturi, au fost momente dificile, nu știam nici cum să lucrăm cu angajații. M-am gândit că e mai comod să fii angajat undeva și să nu ai alte responsabilități”, admite Ciprian, care a rămas însă la statutul de antreprenor.

Articolul face parte dintr-o campanie susținută de METRO.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: