Racheta Starship, un vehicul spaţial futurist dezvoltat de SpaceX pentru a transporta astronauţi pe Lună şi apoi pe planeta Marte, va efectua cel de-al patrulea zbor al său de testare peste trei-cinci săptămâni, a anunţat CEO-ul companiei americane, Elon Musk, prin intermediul unui mesaj publicat sâmbătă pe reţeaua de socializare X, informează AFP, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Obiectivul este ca racheta să depăşească punctul maxim de încălzire sau cel puţin să zboare mai departe în spaţiu decât a făcut-o data trecută”, a spus Elon Musk, răspunzând unei întrebări despre Starship.

La începutul acestui an, racheta Starship a companiei SpaceX a efectuat un zbor aproape complet de testare la cea de-a treia încercare, ajungând mai departe ca niciodată în spaţiu, dar s-a dezintegrat la întoarcerea sa pe Pământ.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Metoda folosită de SpaceX pentru construcţia rachetelor Starship este diferită de metoda folosită de agenţiile spaţiale naţionale sau de alte companii. Spre deosebire de acestea din urmă, care folosesc banii contribuabililor, SpaceX foloseşte fonduri proprii, fapt care îi permite să îşi asume mai multe riscuri.

Compania americană se mândreşte, de asemenea, cu o tehnică de dezvoltare iterativă, bazată pe teste succesive legate între ele într-un ritm rapid – chiar dacă uneori se sfârşesc cu explozii impresionante. Lecţiile învăţate din aceste eşecuri permit operarea unor modificări rapide şi revenirea la noi teste.

Cu fiecare test „învăţăm ceva nou”, a declarat Elon Musk în ianuarie, într-un discurs adresat angajaţilor. „Întotdeauna este mai bine să sacrifici material decât să sacrifici timpul”, a adăugat atunci miliardarul american de origine sud-africană.

Dezvoltarea rachetelor Falcon ale SpaceX, care cu 96 de misiuni de succes în 2023 domină astăzi piaţa lansărilor spaţiale americane, s-a bazat, de asemenea, pe mai multe teste eşuate.