Directorul financiar va trebui să gestioneze mai multe date non-financiare decât financiare, datorită schimbărilor aduse de sustenabilitate în următorii ani

sustenabil, ecologie, produse verzi

Este de așteptat ca sustenabilitatea să ducă la o schimbare importantă a rolului de director financiar (Chief Financial Officer – CFO), care probabil va presupune gestionarea mai multor date non-financiare decât a celor financiare în următorii ani, în contextul în care directiva UE privind raportarea de către companii a informațiilor legate de sustenabilitate (Corporate Sustainability Reporting Directive – CSRD) impune noi cerințe pentru care directorii financiari sunt, în general, numiți responsabili, conform studiului Deloitte „Re/Insurance CSRD benchmark”, realizat în rândul asigurătorilor activi pe segmentele viață, asigurări generale și a celor compoziți care fac obiectul CSRD. Potrivit studiului, 76% dintre asigurătorii care și-au definit cadrul de guvernanță în ceea ce privește CSRD au atribuit această responsabilitate în principal directorului financiar – 53% – sau directorului financiar împreună cu directorul de sustenabilitate (Chief Sustainability Officer – CSO) – 23%.

Majoritatea asigurătorilor care au participat la studiu au creat o echipă centrală formată din maximum zece angajați cu normă întreagă, suplimentată cu până la 20 de angajați externi, integrați într-o echipă mai mare, multifuncțională, formată din opt până la 40 de persoane. Pentru toate entitățile cu sediul în afara UE, compania-mamă este implicată în implementarea CSRD la nivel local, arată studiul.

Noua directivă UE este mult mai extinsă în ceea ce privește domeniul de aplicare, gradul de detaliu și cerințele de auditare decât orice alte reglementări, explică studiul, iar primele companii care fac obiectul acesteia vor trebui să pregătească un raport de sustenabilitate în 2025 pentru anul financiar 2024. La un an de la intrarea în vigoare a CSRD, în ianuarie 2023, domeniul asigurărilor are un nivel de pregătire scăzut spre mediu. Majoritatea asigurătorilor analizați de studiu sunt încă în faza de evaluare, 44% au efectuat analiza denumită Double Materiality Assessment (DMA), menită să identifice ce informații trebuie să raporteze în conformitate cu directiva, și doar 25% au finalizat o analiză pentru a determina ce trebuie să schimbe și cum să se pregătească pentru a se conforma Standardelor Europene de Raportare de Sustenabilitate (European Sustainability Reporting Standards – ESRS). Acest stadiu poate fi explicat prin faptul că jucătorii din industrie au prioritizat implementarea noilor reguli contabile IFRS 17, arată studiul. Dintre companiile analizate, cele cu sediul central în Germania sunt mai mature, în timp ce acelea care au sediul în afara UE sunt mult mai în urmă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Aproape 20% dintre asigurătorii analizați de studiu nici măcar nu au desemnat un responsabil pentru raportarea CSRD, ceea ce arată ca unii dintre jucătorii din domeniu încă încearcă să înțeleagă noile cerințe. Pe de altă parte, studiul evidențiază faptul că 63% dintre aceștia au început să colaboreze cu auditorul extern, în încercarea de a armoniza așteptările ambelor părți cu privire la auditul și raportul CSRD aplicabile pentru anul financiar 2024”, a declarat Claudiu Ghiurluc, Partener Audit și Servicii Conexe, Deloitte România, și Liderul Industriei de Asigurări.

A doua fază, care urmează după etapa de evaluare, și care constă în definirea indicatorilor de performanță (key performance indicators – KPI) și a formatului de raportare, înregistrează cea mai slabă evoluție, potrivit studiului. Doar o treime dintre companii au început să lucreze la formatul raportului și niciuna dintre ele nu l-a finalizat. Prin urmare, niciuna dintre companiile analizate de studiu nu a ajuns la a treia și ultima etapă, a implementării.

Majoritatea asigurătorilor care se află în primul val de companii ce se supun noilor cerințe implementează soluții tactice pentru primul an de raportare, ceea ce indică o abordare al cărei scop este conformarea. Dar, pe măsură ce societățile de asigurare și reasigurare vor câștiga mai multă experiență și vor înțelege mai bine noile cerințe, abordarea lor va deveni mai strategică, integrând sustenabilitatea în modelul de business și de raportare, potrivit studiului.

„În România, directiva privind raportarea informațiilor legate de sustenabilitate a fost transpusă în legislația locală prin Ordinul 85/2024 emis de Ministerul Finanțelor, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat deja un proiect privind norma de aplicare a acestor cerințe pentru asigurători. Interacțiunile noastre cu companiile active pe piața locală de profil arată că rezultatele studiului sunt valabile și pentru România – ne aflăm într-o etapă de explorare, în care jucătorii din domeniu se familiarizează cu noile standarde de raportare privind sustenabilitatea din nevoia de a se conforma, și în care eforturile sunt coordonate în principal de compania-mamă din cadrul grupului. Însă CSRD poate fi mai mult decât o nouă cerință de raportare, poate fi un prim pas în transformarea către un model de business care încorporează sustenabilitatea”, a declarat Ana Șerban, Director Servicii de Audit, Deloitte România.

Dintre aspectele impuse de Standardele Europene de Raportare de Sustenabilitate, care includ standarde transversale, informații legate de mediu, de aspectele sociale și de guvernanță, asigurătorii analizați consideră importante trei până la opt aspecte, cu o medie de cinci. Schimbările climatice, forța de muncă, consumatorii și utilizatorii finali, comportamentul în afaceri, biodiversitatea și ecosistemul sunt considerate cele mai importante. Aspectele legate de mediu presupun cel mai mare efort, urmate de cele sociale, mai arată studiul.

Studiul Deloitte „Re/Insurance CSRD benchmark” a fost realizat pe baza datelor colectate la începutul anului 2024 de la cei mai mari 16 furnizori de servicii de asigurare și reasigurare, cu sediul atât în UE, cât și din afara uniunii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: