Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a afirmat că Fondul de redresare al UE – NextGenUE – se dovedeşte a fi una din poveştile de succes ale blocului comunitar şi începe să îşi arate rezultatele în economie, transmite Bloomberg, citat de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Facilitatea NextGenUE funcţionează, a declarat şeful BCE cu ocazia unui forum economic organizat la Aix-en-Province (sudul Franţei).

“Printre succese, putem cita inovaţiile, şi, într-un fel, a fost un succes şi decizia comună a liderilor europeni de a lansa un mare împrumut european şi de a-l aloca într-un mod asimetric, potrivit pagubelor şi ororilor suferite de fiecare ţară, cu scopul de a rezolva problemele într-un mod colectiv. Este în vigoare acum şi începe să aibă efecte, atât asupra activităţii economice cât şi datorită adoptării unor reforme structurale”, a adăugat Lagarde.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Este posibil ca acestea să fie ultimele declaraţii ale oficialului BCE înaintea perioadei de întrerupere care începe săptămâna viitoare, în avanpremiera deciziei de politică monetară a BCE din 18 iulie.

La începutul acestei luni, Lagarde declara că instituţia nu are încă suficiente dovezi că ameninţările legate de inflaţie au trecut, sporind astfel aşteptările potrivit cărora oficialii nu vor reduce în curând dobânzile.

“Încă ne confruntăm cu câteva incertitudini privind evoluţia inflaţiei, în special privind profiturile, salariile şi productivitatea, şi dacă economia va fi afectată de noile şocuri privind aprovizionarea. Avem nevoie de timp pentru a obţine suficiente date, ca să fim siguri că au fost depăşite riscurile ca inflaţia să depăşească ţinta de 2%”, a declarat Lagarde la forumul anual al BCE organizat la Sintra, Portugalia.

În condiţiile în care piaţa forţei de muncă rămâne robustă în zona euro, BCE are timp pentru a evalua viitoarele informaţii şi date. Este prea devreme să proclamăm victoria după recenta creştere a preţurilor, a adăugat şefa BCE.

La forumul de la Aix-en-Provence Lagarde nu s-a confruntat cu întrebări directe din partea audienţei şi nu s-a referit la perspectivele economice actuale sau la situaţia din Franţa. Anunţul suprinzător de luna trecută privind organizarea de alegeri anticipate în Franţa a generat îngrijorări în rândul investitorilor că rezultatul alegerilor va afecta eforturile destinate redresării finanţelor publice.

Până acum, oficialii BCE au urmărit creşterea decalajului dintre randamentele pentru obligaţiunile franceze şi cele germane în timp ce preşedintele BCE, Christine Lagarde, a repetat săptămâna aceasta că decidenţii vor rămâne “atenţi” pentru că “stabilitatea preţurilor depinde în mod evident de stabilitatea financiară”.