Operatorii de distribuție a energiei electrice estimează că, pe lângă fondurile europene disponibile pentru rețelele electrice, vor trebui să finanțeze din surse proprii investiții de cel puțin 6 miliarde de euro, până în 2030, pentru dezvoltarea și adaptarea rețelelor electrice, conform estimărilor transmise vineri de Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie.
Companiile susțin însă că, pentru a putea mobiliza și încuraja aceste resurse, elementul cheie pentru atragerea investițiilor îl reprezintă cadrul de reglementare care ar trebui să permită recuperarea prin tarifele de distribuție a costurilor de finanțare actuale, din piața de capital.
„Este esențial ca reglementările să fie clare și aliniate realităților economiei, astfel încât investitorii să aibă încredere că își pot recupera costurile finanțărilor iar rata de rentabilitate este la un nivel rezonabil, competitiv față de alte opțiuni disponibile pe piață.
Asigurarea recuperării acestor costuri prin tarife determinate pe baza unor reguli stabile și predictibile încurajează investitorii să finanțeze proiectele de infrastructură a rețelelor electrice, având în vedere faptul că investițiile lor vor fi amortizate pe termen lung, în cazul de față, 25-30 de ani. În același timp, o abordare graduală oferă o mai mare predictibilitate atât pentru distribuitori, cât și pentru consumatori, facilitând planificarea bugetară și financiară”, transmit operatorii de distribuție.
Federația ACUE afirmă că a făcut o serie de scenarii iar, în cazul cel mai optimist, pentru un nivel triplu de investiții, impactul în tarif ar crește progresiv, în următorii 5 ani, până la aproximativ 5 bani/kWh în 20302. Cu valoare de exemplu, pentru un consum lunar de 150 kWh, acest cost suplimentar estimat la nivelul anului 2030 este de circa 8 lei.
„Pentru membrii Federației ACUE, îmbunătățirea semnificativă a infrastructurii de distribuție a energiei electrice, asigurând capacitatea de a satisface cererea viitoare, reprezintă o prioritate iar angajamentul nostru are la bază obiectivele asumate la nivel național. Avem speranța că factorii de decizie vor trata cu responsabilitate prioritățile domeniului, în sensul adoptării unui cadru de reglementare favorabil investițiilor”, declară Daniela Dărăban, Director executiv ACUE.
Rețelele inteligente și reziliente vor face posibilă dublarea capacității de producție din surse regenerabile conectate la rețea, 2,5 GW capacitate instalată la prosumatori, dezvoltarea noilor tehnologii (stații pentru încărcarea a 850.000 mașini electrice, implementarea soluțiilor de stocare), electrificarea accelerată (25,1% din consumul final brut de energie din sectorul încălzire și răcire asigurat de pompe de încălzire-răcire), flexibilitatea rețelelor și eficiența energetică.
„Cadrul de reglementare pentru perioada următoare va determina ritmul și dimensiunea investițiilor și posibilitatea de a atrage, sau nu, finanțările necesare. În lipsa unui semnal motivant pentru investitori, prin recuperarea costurilor de finanțare și remunerări adecvate asigurate de noile reglementări, investițiile nu pot depăși ritmul actual anual.
Impactul pe termen mediu și lung la nivelul consumatorilor va fi semnificativ prin privarea de beneficiile tranziției la un nou model de producție și consum, de accesul la noi funcțiuni ale serviciului de distribuție prin care ar putea juca un rol activ în piața de energie și, nu în ultimul rând, ar ridica o problemă serioasă de competitivitate a economiei românești”, conchide ACUE.