Gigantul Amazon vrea să angajeze încă 55.000 de persoane în acest an, la nivel mondial

amazon românia Sursa foto: Facebook

Grupul Amazon.com, cel mai mare retailer online din lume, intenţionează să angajeze 55.000 de persoane la nivel mondial în lunile următoare, a declarat miercuri directorul general Andy Jassy, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Conducerea grupului spune că are nevoie de un personal mai numeros pentru a ţine pasul cu creşterea cererii în domeniile retail, cloud şi publicitate.

Din cele 55.000 de locuri de muncă anunţate de Jassy, peste 40.000 vor fi în SUA şi restul în ţări precum India, Germania şi Japonia.

Cele 55.000 de persoane, care ar urma să fie angajate de Amazon în domeniile corporate şi tehnologie, reprezintă mai mult de o treime din efectivele de angajaţi ale Google şi aproape întreaga forţă de muncă a Facebook.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În primul său interviu de la numirea la conducerea Amazon, în luna iulie a acestui an, Andy Jassy a spus că grupul are nevoie de un personal mai numeros pentru a ţine pasul cu creşterea cererii în domeniile retail, cloud şi publicitate, printre alte afaceri. În plus, noul proiect al Amazon vizând lansarea de sateliţi în orbită pentru a extinde accesul la Internet în bandă largă, denumit Project Kuiper, va avea nevoie şi el de foarte mulţi noi angajaţi, a mai spus Jassy.

În condiţiile în care târgul de locuri de muncă organizat în fiecare an de Amazon este programat să înceapă în data de 15 septembrie, Andy Jassy speră că acum este un moment bun pentru a face recrutări. “Sunt de asemenea multe locuri de muncă care au dispărut sau au fost afectate în perioada pandemiei şi sunt de asemenea mulţi oameni care se gândesc la noi joburi diferite”, a spus Jassy, care a citat un studiu realizat de PwC potrivit căruia 65% din lucrători vor un nou loc de muncă.

Cele 55.000 de persoane, care ar urma să fie angajate de Amazon în domeniile corporate şi tehnologie, reprezintă o majorare cu 20% a personalului Amazon în domeniile corporate şi tehnologie, care în prezent numără 275.000 de angajaţi la nivel global.

Amazon este una dintre puţinele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri şi venituri record.

Amazon este deja al doilea cel mai mare angajator privat din SUA

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: