Primăriile și CJ-urile pot garanta împrumuturile făcute de societățile de termoficare din subordine ca să achiziționeze agent termic pentru la iarnă

calorifer, incalzire, energie termica, repartitor caldura Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Consiliile locale și județene primesc dreptul de la Guvern să garanteze împrumuturile pe care societățile de termoficare din subordine le fac ca să poată achiziționa agentul termic pentru iarna 2024 – 2025, potrivit uneI OUG lansate în dezbatere publică. Actul normativ reprezintă un răspuns la solicitările ferme venite de la CJ Constanța și CJ Ploiești de a garanta împrumturi de până la 120 milioane lei pentru ca regiile lor de termoficare să poată trece peste următoarea iarnă fără a exista riscul de sistare a furnizării către cetățeni a apei calde și căldurii. Deși Constanța și Ploieștiul sunt UAT-urile care s-au plâns la Guvern, prevederile OUG se vor aplica în toată România. Regiile de termoficare sunt aproape paralizate din punct de vedere al fluxurilor financiare pentru că încasează cu întârziere și de peste 90 de zile facturile pentru livrările efectuate în sezonul rece, dar sunt obligate să nu sisteze funziarea agentului termic chiar și așa.

“În anul 2024, prin derogare de la art.61 alin.(1) și art.63 alin.(4) și alin.(41) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, unitățile administrativ-teritoriale pot garanta împrumuturile contractate de către operatorii de servicii de alimentare cu energie termică din subordine care prestează serviciul public de producere a energiei termice în sistem centralizat, pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2024-2025, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat”, este textul OUG.

În Nota de Fundamentare, citim că Ploieștiul este dispus să împrumute 40 de milioane lei către Termo Ploiești pentru ca aceasta să plătească, la rândul său, termocentrala de la Brazi și să asigure agent termic pentru 50.000 de apartamente, instituții publice și firme. Constanța este dispusă să împrumute 85 de milioane lei pentru Societatea Termocentrale Constanța S.R.L. – producător energie termică și Societatea Termoficare Constanța S.R.L. – transportator, distribuitor și furnizor energie termică.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Termocentrale Constanța S.R.L. dar și Termoficare Constanța S.R.L. sunt condiționate de obligativitatea asigurării continuității în alimentarea cu energie termică a SACET, coroborat cu interdicția fermă de a nu sista alimentarea cu energie termică în perioada sezonului de încălzire, chiar și în condiții de neplată a energiei termice de către beneficiari.

Termocentrale Constanța S.R.L. nu are posibilitatea să susțină din încasările curente proprii achiziționarea combustibilului necesar în sezonul de iarnă, din cauza existenței decalajului bine cunoscut între data/perioada încasării de la consumatori a contravalorii energiei termice livrate și consumate, decalaj ce poate atinge și 90 de zile calendaristice, precum și obligația producătorului de a achita în avans contravaloarea gazelor naturale.”, citim în NF amintită mai sus.

Alimentarea cu energie termică în sistem centralizat este un serviciu comunitar de utilități publice, aflat în sfera de competență și în responsabilitatea autorității administrației publice locale, asigurarea funcționării în regim de continuitate din punct de vedere calitativ și cantitativ presupune o finanțare adecvată și proporțională, prin raportare la costurile reale de funcționare a acestui serviciu/sistem.