Travelminit.ro: Preţul mediu pentru două nopți de cazare de Sfânta Maria începe de la 797 de lei / Cele mai populare destinaţii din ţară: Eforie Nord, Costineşti, Mamaia şi Neptun

statiunea mamaia litoral plaja sezlonguri umbrele sursa foto: G4Media

Preţul mediu al unui sejur de două nopţi pentru doi adulţi în minivacanţa de Sfânta Maria este, la nivel de ţară, de 797 de lei, la mare acesta ajungând la 906 de lei, cu 5,47% mai mult faţă de 2023, potrivit datelor transmise de platforma Travelminit, într-un comunicat de presă.

Platforma arată că cele mai căutate staţiuni de la mare sunt Eforie Nord, Costineşti, Mamaia şi Neptun, iar la munte, în topul clasamentului se află Sinaia, Buşteni şi Predeal.

„O menţiune specială merită şi oraşele Gura Humorului şi Colibiţa, care sunt apreciate de tot mai mulţi turişti ce le aleg pentru vacanţele lor. În ceea ce priveşte destinaţiile balneare, Sovata, Praid, Băile Herculane, Băile Felix şi Băile Tuşnad sunt favoritele românilor pentru luna august. Preţul mediu pentru un sejur doi adulţi, două nopţi, este de 797 de lei, iar pentru 4 nopţi, preţul mediu creşte la 1.589 de lei”, transmite platforma hotelieră.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Totodată, pentru destinaţiile de la munte, preţul mediu este asemănător celui de la nivel de ţară. Astfel, un sejur pentru doi adulţi, două nopţi, costă 759 de lei, o creştere de numai 2,45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Numărul rezervărilor pentru minivacanţa de Sfânta Maria a crescut în comparaţie cu restul lunii august, o dovadă în plus a faptului că românii vor să profite de puntea făcută între ziua de joi (15 august) şi weekend. Aşa cum era de aşteptat, cei mai mulţi dintre ei se vor îndrepta fie către localităţile de la munte, în special de pe Valea Prahovei, cât şi spre litoralul românesc”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, mai sunt locuri disponibile la unităţile de cazare din ţară, iar hotelierii şi proprietarii de pensiuni, case de vacanţă anunţă inclusiv oferte last minute pentru acest weekend.

„Având în vedere faptul că suntem în plin sezon estival, litoralul românesc este din nou în topul preferinţelor românilor. Nici marile oraşe nu vor fi ocolite în acest weekend prelungit, mai ales că turiştii au început să se orienteze tot mai des către city-break-uri în ţară”, transmite platforma.

Din punctul de vedere al numărului de rezervări, marile oraşe ocupă cel mai mare procent din total, cu 30%, fiind urmate de litoralul românesc, cu 28%, şi staţiunile montane, cu 15%.

Celelalte procente au fost distribuite în mod egal între staţiunile balneare, destinaţiile rurale mai mici şi Delta Dunării, o destinaţie căutată în special pe timp de vară.

În topul oraşelor populare în weekendul de Sfânta Maria se află Braşovul şi Sibiul, urmate de Bucureşti, Oradea şi Cluj-Napoca, oraşe alese frecvent de români pentru un scurt city-break.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: