Analiză: Economia României ar putea beneficia de o creştere de 13,5% până în 2030, datorită utilizării extinse a inteligenţei artificiale în mediul de afaceri

inteligenta artificiala, AI, roboti, chatgpt, chabot Photo 171270756 | Artificial Intelligence © BiancoBlue | Dreamstime.com

Planul României, în valoare de cinci miliarde de euro, pentru digitalizare şi introducerea Inteligenţei Artificiale (AI) poate genera majorări ale veniturilor organizaţiilor cu până la 10%, iar economia naţională ar putea creşte cu 13,5%, în următorii şase ani, reiese dintr-o analiză de specialitate, citată de Agerpres.

Conform estimărilor incluse în Strategia Naţională în domeniul Inteligenţei Artificiale, până în 2027, o proporţie de 20,5% din fondurile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), respectiv peste cinci miliarde de euro, ar urma să fie investită în dezvoltarea unui ecosistem digital performant şi încurajarea introducerii sistemelor AI atât în serviciile publice, dar şi în cele private.

De asemenea, se prognozează faptul că, până în 2030, economia României ar putea beneficia de o creştere de 13,5%, datorită utilizării extinse a inteligenţei artificiale în mediul de afaceri.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Analiza întocmită de agenţia de comunicare Businessing şi compania Gov-Smart arată că există şapte arii pentru politici privind digitalizarea cuprinse în strategie: conectivitate, capital uman, e-guvernare, servicii publice digitale şi ecosisteme digitale locale, digitalizarea companiilor, investiţii în capacităţi digitale şi amplasarea de tehnologii avansate.

Astfel, din suma alocată digitalizării, un miliard de euro ar urma să fie folosit în dezvoltarea competenţelor digitale ale populaţiei, în contextul în care, la finalul anului 2021, România se situa la coada clasamentului european pe segmentul integrării inteligenţei artificiale în activităţile cotidiene ale companiilor. Datele existente relevă faptul că doar 1% din totalul de companii active din România apelau la AI în procesele lor de lucru.

“Această discrepanţă între potenţialul identificat şi implementarea actuală subliniază necesitatea unor eforturi susţinute pentru a stimula adoptarea tehnologiei IA în mediul de afaceri românesc. Un aspect crucial al acestei transformări este modul în care tehnologia influenţează locurile de muncă şi economia globală. În timp ce unele voci aduc în discuţie perspectivele entuziaste privind crearea de noi oportunităţi şi eficienţe sporite, altele atrag atenţia asupra ameninţărilor potenţiale, cum ar fi pierderea locurilor de muncă şi creşterea inegalităţii economice. Accesul inegal la tehnologie şi competenţele digitale poate crea o societate cu două viteze, în care unii sunt avantajaţi, în timp ce alţii sunt lăsaţi în urmă”, notează realizatorii analizei de piaţă.

În prezent, România ocupă locul 18 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte numărul de programe academice specializate în domeniul inteligenţei artificiale. Pe primele trei locuri se află Germania, Ţările de Jos şi Suedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: