Persoanele cu dizabilități anunță proteste din cauza noii legi a pensiilor, care le scade pensiile cu 50-80%

talon pensie Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Federația Consiliul Național al Dizabilității din România anunță că va organiza un protest în data de 16 septembrie, în intervalul orar 10 – 14, în fața Guvernului României, din cauza noii legi a pensiilor, care va duce la scăderea pensiilor prin recalculare pentru persoanele cu dizabilități cu 50-80%.

Având în vedere situația profund nedreaptă și discriminatorie creată de Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii, este esențial ca persoanele cu dizabilități care au contribuit la sistemul de pensii în condiții de handicap să își apere drepturile prin toate mijloacele legale disponibile. Deși Consiliul Național al Dizabilității din România a făcut nenumărate demersuri în ultimii patru ani pentru a atrage atenția asupra acestor inechități, guvernanții și parlamentarii au ales să ignore aceste avertismente și nu și-au îndeplinit obligațiile de a proteja drepturile celor mai vulnerabili cetățeni. 

Toți pensionarii cu dizabilități care au beneficiat de stagiul de cotizare contributiv redus, conform legilor anterioare, au primit recent decizii din care rezultă că pensile lor recalculate sunt mai mici cu procente între 50% și 80%. Există 10 tipuri de handicap conform legislației românești: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Colegii noștri cu aceste handicapuri au muncit și au realizat stagiul contributiv de cotizare prevăzut de lege. Este inadmisibil ca eforturile și contribuțiile noastre sociale să fie anulate printr-o lege care ignoră specificul și dificultățile cu care ne confruntăm. Nu putem accepta să fim penalizați pentru dizabilitățile noastre și să fim împinși la marginea societății prin politici publice nedrepte”, a declarat Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care este în vigoare până la data de 31 august 2024, cuprinde prevederi menite să asigure o tranziție mai ușoară către pensionare pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap.

Conform art. 58 și 59:

  • Persoanele cu handicap grav beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 15 ani, dacă au realizat cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare în aceste condiții.
  • Persoanele cu handicap accentuat pot ieși la pensie cu 10 ani mai devreme, dacă au realizat cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare.
  • Persoanele cu handicap mediu beneficiază, de asemenea, de o reducere de 10 ani a vârstei standard de pensionare, cu condiția să fi realizat stagiul complet de cotizare în condiții de handicap mediu.

De asemenea, nevăzătorii beneficiază de o măsură specială, aceștia putând accesa pensia pentru limită de vârstă indiferent de vârstă, cu condiția să fi realizat ca nevăzători cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare.

Federația afirmă că noile modificări legislative din Legea nr. 360/2023 anulează recunoașterea unui stagiu de cotizare contributiv redus pentru persoanele cu dizabilități.

„Aceasta este o problemă socială semnificativă, deoarece nu doar că descurajează integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, dar și subminează recunoașterea eforturilor acestora de a participa activ în societate.

Este, de asemenea, o profundă nedreptate constituțională și legală față de persoanele cu dizabilități grave și accentuate, precum și față de alte categorii vulnerabile, care au contribuit la sistemul de pensii din România în baza unor legi specifice. Prin modificările aduse de Legea pensiilor nr. 360/2023, drepturile câștigate anterior, prin care se recunoștea un stagiu de cotizare contributiv redus pentru persoanele cu dizabilități, sunt efectiv anulate”, arată Federația.

Potrivit acesteia, această lege introduce o formulă de calcul care are la bază aplicarea unui stagiu de cotizare uniform de 25 de ani, fără a ține cont de stagiile reduse recunoscute anterior pentru persoanele cu dizabilități grave și accentuate, ceea ce produce o diminuare semnificativă a pensiilor acestor persoane.

Mai mult, se produce înghețarea pensiilor la valoarea din 31 august 2024 și lipsa oricărei indexări pe o perioadă de 10-15 ani, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la o viață demnă și a principiului echității sociale. Persoanele afectate, în special cele cu handicap grav, vor fi puse într-o situație economică și socială extrem de dificilă, pierzându-se orice recunoaștere a efortului lor de a participa activ la societate, în ciuda limitărilor fizice sau mentale.

„Acest tratament discriminatoriu contravine atât principiilor constituționale, cât și angajamentelor internaționale asumate de România privind protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Într-o societate justă, legile trebuie să protejeze și să susțină categoriile vulnerabile, nu să le penalizeze. Modificările aduse prin Legea nr. 360/2023 nu doar că subminează aceste principii, ci creează și un precedent periculos pentru viitorul protecției sociale în România”, conchide Federația.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. cand s a facut legea unde ati fost ?!
    de ce nu s au depus amendamente, contestatii ?!
    in continuare nu exista o unitate .. fiecare asociatie isi vede interesul..
    in definitiv nu sunt decat 4 grade de handicap conform legislatiei.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.