Constructorul auto chinez Geely analizează mai multe locaţii pentru o uzină în Europa, dar nu a luat încă o decizie definitivă cu privire la producţia locală, au declarat mai mulţi directori de la Geely pentru Reuters, cu ocazia Salonului de la Frankfurt, după cum transmite Agerpres.
“Nu am ajuns încă la un nivel de 100%”, a declarat Li Chuanhai, vicepreşedinte la Geely Auto Group, una dintre mărcile din cadrul Zhejiang Geely Holding Group, atunci când a fost întrebat dacă producătorul chinez va construi o uzină în regiune.
Discuţiile continuă între Geely şi noul Guvern polonez cu privire la construirea în comun a unei uzine care va produce automobile electrice în Polonia, însă mai mulţi oficiali au declarat anterior pentru Reuters că nu văd Geely ca un partener ideal.
“Avem mai multe posibilităţi”, a spus Li atunci când a fost întrebat despre evoluţia discuţiilor, fără a oferi alte detalii.
La rândul său, Nicolas Appelgren, director pentru Europa la marca Lynk & Co, a spus şi el că Geely analizează mai multe locaţii din regiune. Lynk & Co, o marcă din portofoliul Geely care vinde în prezent doar un model hibrid în Europa, va lansa luna viitoare un automobil electric pe baterie în Italia şi are de gând să construiască în Europa următorul său automobil pe baterie, a spus Appelgren, adăugând însă că nu există încă un calendar concret.
Geely este al doilea mare constructor auto chinez, devansat doar de BYD. Grupul Geely deţine Volvo Cars, are un joint venture cu Renault şi deţine participaţii la Aston Martin şi Mercedes-Benz.
Geely se alătură unui număr din ce în ce mai mare de constructori auto chinezi, inclusiv Chery şi Great Wall Motor, care au de gând să construiască uzine în Europa, în contextul în care Comisia Europeană intenţionează să introducă bariere comerciale mai stricte pentru importurile de automobile electrice din China, inclusiv tarife de până la 35,3%, pentru care negocierile cu Beijingul continuă.