Polonia a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a da un ajutor de stat de aproape două miliarde de dolari pentru o nouă fabrică a Intel

intel Sursa foto: Intel

Comisia Europeană a dat Poloniei undă verde pentru a sprijini o nouă fabrică a Intel de asamblare şi testare a cipurilor cu peste 7,4 miliarde de zloţi (1,91 miliarde de dolari), a anunţat vineri guvernul, transmite Reuters, citată de News.ro.

Decizia vine în timp ce Intel ia măsuri de reducere a costurilor care au ridicat semne de întrebare dacă ar putea întârzia sau anula unele planuri de expansiune europeană, care includ şi o fabrică de producţie de cipuri în Germania.

”Comisia Europeană a informat Polonia că a aprobat acordarea ajutorului de stat pentru Intel. Ajutorul public pe care îl vom acorda se ridică la peste 7,4 miliarde de zloţi în anii 2024-26. Astăzi această investiţie valorează, atât ca pachet de ajutoare, cât şi în total, peste 25 de miliarde de zloţi”, a declarat viceprim-ministrul Krzysztof Gawkowski.

Polonia trebuie acum să adopte legislaţia privind acordarea de fonduri publice şi apoi să notifice în mod oficial Comisia Europeană, înainte de a putea finaliza acordul cu Intel.

”Evaluăm că întregul proces va fi finalizat până la sfârşitul anului”, a spus ministrul adjunct al afacerilor digitale, Dariusz Standerski.

Un purtător de cuvânt al Intel a declarat că compania apreciază ”sprijinul şi parteneriatul continuu al guvernului polonez”.

Un purtător de cuvânt al Intel de la proiectul german, strâns legat, a refuzat să comenteze dincolo de a repeta faptul că compania a vrut să servească clienţii europeni şi ”să execute planurile noastre”.

Acest proiect de 33 de miliarde de dolari încă aşteaptă aprobarea UE, iar pînceperea construcţiei fabricii a fost amânată pentru cel mai devreme în mai 2025.

Intel a anunţat anul trecut planuri de a investi până la 4,6 miliarde de dolari în fabrica de lângă Wroclaw, în sud-vestul Poloniei, cu capacitate de extindere în continuare.

Investiţia se aliniază cu Legea europeană a cipurilor, prezentată ca un plan de subvenţie de 43 de miliarde de euro, care vizează creşterea ponderii Europei pe piaţa globală a cipurilor la 20% până în 2030.

”Nu am primit niciun semnal în ultimele săptămâni sau luni cu privire la o schimbare a poziţiei… Pe baza informaţiilor de astăzi, nu există nimic care să încetinească această investiţie”, a spus Gawkowski, întrebat despre riscurile pentru investiţia din Polonia. El a spus că speră că Intel poate începe lucrările de construcţie în acest an.

”Investiţia în fabrica Intel este cea mai mare investiţie din Polonia din ultimele decenii… semiconductorii din Polonia vor garanta atât o mai bună dezvoltare economică, cât şi o mai mare securitate”. Standerski a spus că Polonia este pregătită pentru noi investiţii în tehnologie, iar experienţa dobândită cu Intel va ajuta ţara să accelereze investiţiile viitoare.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: