Bursele europene au închis joi în creştere puternică, în condiţiile în care investitorii au analizat decizia Băncii Angliei de a menţine ratele dobânzilor constante, care a urmat reducerii din ziua anterioară a dobânzii de referinţă a Rezervei Federale din SUA, cu 0,50 de puncte procentuale, transmite CNBC, conform News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat sesiunea în urcare cu 1,36%. Toate bursele majore şi majoritatea sectoarelor s-au tranzacţionat în verde, acţiunile miniere adăugând 3,16%.

Componenta acţiunilor companiilor de utilităţi a făcut excepţie, cu o scădere de 1,76%.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Factorii politici ai Băncii Angliei au votat pentru a menţine dobânda cheie constantă, la 5%, într-o mişcare mult anticipată. Banca centrală a Marii Britanii a declarat că ”o abordare graduală” a relaxării monetare rămâne adecvată, inflaţia serviciilor rămânând ”ridicată”.

Lindsay James, strateg de investiţii la Quilter Investors, a declarat că decizia deschide probabil calea pentru ca banca să reducă dobânzile la următoarea sa întâlnire, din noiembrie.

Deşi astăzi poate fi o pauză, consensul general este să ne aşteptăm la mai multe reduceri de dobândă în acest an şi în următorul, deoarece ritmul economic încetineşte şi inflaţia rămâne aproape de ţintă”, a spus James.

”Încă două reduceri sunt aşteptate de pieţele financiare şi, odată cu expirarea timpului în 2024, următoarea întâlnire va vedea probabil următoarea reducere a BoE”, a adăugat ea.

Decizia a venit la o zi după ce Fed a anunţat o reducere mare, de 50 de puncte de bază, a ratelor dobânzilor, aducând intervalul ţintă al dobânzii de referinţă la 4,75% până la 5,00%.

Indicele german DAX a avansat cu 1,55%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 2,29%, în timp ce FTSE 100, al bursei din Londra, a crescut cu 0,91%. Indicele italian FTSE MIB a urcat cu 1,16%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, a avansat cu 0,8%.