Un draft de Ordonanță de Urgență privind instituirea unei măsuri de combatere a creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare, precum și la îngrășăminte, furaje și pesticide, consultat de Economedia și G4Food, obligă operatorii economici din domeniul agroalimentar să plafoneze adaosul comercial de la 5% până la 50%.
G4Food menționează că, marți, 22 octombrie 2024, la sediul MADR a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții procesatorilor din sectorul de industrie alimentară cu ministrul Florin Barbu și direcția de resort din instituție.
Scopul întâlnirii a fost acela de a avea o discuție preliminară pe marginea proiectului de act normativ care vizează instituirea unei măsuri de combatere a creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare, precum și la îngrășăminte, furaje și pesticide. Ministrul a anunțat pe pagina de Facebook a ministerului că următoarea întâlnire va avea loc săptămâna viitoare.
Prevederile ordonanței de urgență aflată în lucru se aplică operatorilor economici înregistrați în România, care desfășoară relații comerciale cu produse agricole și alimentare, obținute sau introduse pe teritoriul național.
Sunt exceptați de la aplicarea prevederilor ordonanței de urgență operatorii economici care au calitatea de producători.
Sunt exceptate de la plafonarea adaosului comercial: produsele ecologice, berea și vinul.
Prevederile se aplică, inclusiv, îngrășămintelor, furajelor și pesticidelor, fabricate in România sau introduse pe teritoriul țării în vederea comercializării sau utilizării în agricultură.
Măsura instituită constă în limitarea adaosurilor comerciale practicate pentru produsele menționate mai sus după cum urmează:
a) cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, este de maximum 10% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuieli directe și indirecte ale distribuitorului;
b) cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul și cash and carry este de maximum 20% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și ristumele;
c) cota de adaos comercial practicată la vânzarea produselor menționate mai sus este de maximum 20% față de costul de producție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte, respectiv de maximum 5% față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte.
Pentru produsele agricole și alimentare, care intră pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare sau care intră doar în procesul de porționare, respectiv ambalare, cota de adaos comercial este de maximum 5% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte.
Contractele comerciale aflate în desfășurare, ai căror termeni și condiții sunt contrare prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, vor fi puse în acord cu prevederile acesteia până la data de 31 decembrie 2024.
Comercianții la vânzarea cu amănuntul și cash and carry au obligația de a afișa la raft alături de marca proprie a acestora și marca proprie a producătorului/procesatorului/furnizorului produsului alimentar de referință, având aceleași caracteristici și gramaj.
Nerespectarea prevederilor de mai sus constituie contravenție, dacă nu au fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii, infracțiune, și sancțiunile constau în amenzi care merg de la 100.000 de lei la 2.000.000 de lei sau la 5% din cifra de afaceri.