Producătorul auto Stellantis va lansa până în 2026 o flotă demonstrativă de vehicule echipate cu baterii solide produse de startup-ul american Factorial, au anunţat cele două companii, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Bateriile solide sunt aşteptate să reducă riscul de incendiu şi să permită producerea de maşini mai uşoare, cu costuri mai reduse, care pot parcurge distanţe mai mari cu o singură încărcare. Acestea sunt considerate o tehnologie revoluţionară pentru vehiculele electrice, pe măsură ce producătorii auto caută modalităţi de a reduce costurile şi de a îmbunătăţi autonomia, în contextul stagnării vânzărilor de vehicule electrice. Cu toate acestea, bateriile solide se dovedesc mai greu de dezvoltat la scară largă decât se aşteptau marii producători auto şi partenerii lor de fabricare a bateriilor.

Lansarea face parte dintr-un parteneriat între Stellantis şi Factorial, care a început în 2021, când cel de-al patrulea cel mai mare producător auto din lume a investit 75 de milioane de dolari în firma americană.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Flota demonstrativă va reprezenta un pas important în comercializarea acestei tehnologii „promiţătoare” şi va ajuta Stellantis să evalueze performanţa bateriilor în condiţii reale de condus, au declarat cele două companii într-un comunicat comun.

Bateriile Factorial vor fi montate pe o flotă de vehicule Dodge Charger Daytona complet noi, care se bazează pe platforma STLA Large a Stellantis, ce susţine şi modele de mari dimensiuni ale altor mărci din grup, inclusiv Jeep, Dodge, Chrysler, Alfa Romeo şi Maserati, au mai spus companiile.

„Prin integrarea soluţiei inovatoare de baterii a Factorial în platforma STLA Large, validăm potenţialul acesteia de a îmbunătăţi gama noastră de vehicule electrice, asigurându-ne că clienţii beneficiază de performanţe îmbunătăţite, distanţe mai lungi de condus şi timpi de încărcare mai rapizi în următorii ani”, a declarat Ned Curic, directorul de inginerie şi tehnologie al Stellantis.

Platforma multi-energie STLA Large a Stellantis se concentrează pe SUV-uri electrice de mare volum şi vehicule de performanţă. Aceasta este concepută să susţină până la două milioane de vehicule la nivel global, conform planurilor producătorului auto, ceea ce o face potrivită pentru introducerea tehnologiei bateriilor solide, au declarat cele două companii.

Producătorii auto Mercedes şi Hyundai au investit, de asemenea, în Factorial.