PSD condus de Marcel Ciolacu promite în programul de guvernare facilități pentru industria farma: scutire de impozit pe profit, garanții de 500 de milioane de euro și sprijin în cercetare de 100 de milioane de euro / Nepotul premierului Ciolacu e acționar și administrator al unei firma din farma, iar partenerul său are un imperiu farmaceutic

Marcel Ciolacu, congres PSD Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Partidul Social Democrat condus de premierul Marcel Ciolacu, candidat la președinție, propune în programul de guvernare cu care merge în alegeri facilități pentru industria farmaceutică, atât prin scutire de impozit, cât și prin garanții și sprijin ce se ridică la 600 de milioane de euro. Amintim că nepotul premierului Ciolacu, Mihai Ciolacu, face afaceri cu un partener care deține un imperiu farmaceutic în jumătate din țară și a câștigat zeci de contracte cu statul. Două programe de guvernare anterioare ale PSD mai promiteau „încurajarea producției autohtone de produse farmaceutice”, dar niciunul dintre ele nu a venit cu măsuri așa de țintite.

Programul de guvernare 2025-2028 cu care PSD și liderul Marcel Ciolacu merg la alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an prevede:

„Creșterea producției autohtone de medicamente și stimularea cercetării în industria farmaceutică. Scutirea de la plata impozitului pe profit a companiilor farmaceutice, pe o durată de 5 ani, de la punerea în funcțiune a investițiilor în capacități de producție sau garanții de stat de 500 milioane de euro anual pentru investiții, modernizări și achiziția de licențe și brevete. Cel puțin 100 milioane de euro anual, până la 0,3% din PIB, pentru activități de cercetare și inovare în industria farmaceutică”.

În programul de guvernare anterior iunie 2023 – decembrie 2024 (prezentare AICI, document integral AICI), cu care Marcel Ciolacu a devenit premier la rotativă, se menționa de asemenea un sprijin pentru industria farma, dar mult mai vag:

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2
Victor Moraru si Marian Neacsu
oameni bagaje
multime, oameni, populatie, demografic, trecere de pietoni
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
bani, lei, finante, bancnote
bani, lei, finante, bancnote, bani numarati, impozit, taxe
Vladimir Putin, Xi Jinping, presedinte, rusia, china, moscova, kremlin, beijing, presedinte, china, rusia
bani, finante, lei, financiar, deficit
Gameloft Romania Cluj Napoca
onrc, registrul comertului
onrc, registrul comertului
Jerome Powell, FED
sticle vin
turism calatorii bani
Euro bani fonduri cheltuieli risipă fraude
bani, lei, finante, bancnote, bani numarati
Borhanci_Bazin-de-inot_01
Luca
onrc, registrul comertului
Pod Argeș Grădiștea București Giurgiu
bani, finante, lei, financiar, deficit
aeroport iasi plecari
  • „Dezvoltarea unor industrii precum: petrochimie, metalurgie, mase plastice, transporturi, agricultură, farmaceutice
  • Încurajarea deschiderii de farmacii în mediul rural și în zonele defavorizate, în corelație cu rețeaua națională de centre medicale comunitare”
  • „Identificarea și înlăturarea mecanismelor anticoncurențiale în aprovizionarea cu medicamente a farmaciilor
  • „Accesul neîngrădit la medicamente esențiale, compensarea/gratuitatea medicamentelor din programele naționale și a vaccinurilor; reevaluarea politicii medicamentului și încurajarea producției autohtone de produse farmaceutice”.

Într-un alt program de guvernare, 2021-2024, prin care coaliția PSD-PNL-UDMR a preluat guvernarea prin rotativă, se prevăd de asemenea măsuri vagi privind industria farma:

  • Sprijinirea producătorilor din industria farmaceutică din România prin măsuri administrative sau fiscale
  • Încurajarea deschiderii de farmacii în mediul rural și în zonele defavorizate, în corelație cu rețeaua națională de centre medicale comunitare”
  • „Accesul neîngrădit la medicamente esențiale, compensarea/gratuitatea medicamentelor din programele naționale și a vaccinurilor; reevaluarea politicii medicamentului și încurajarea producției autohtone de produse farmaceutice”.

În programul de guvernare din 2020, PSD menționează doar „Program 2 mld. € pentru companii strategice – Împrumuturi acordate de stat, garantate cu acțiunile companiilor din domeniile strategice (energie, comunicații, farma etc.)”.

În programul de guvernare al PSD din 2017-2020, industria farma nu este menționată deloc.

cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Mihai Cristian Ciolacu / Foto: Facebook

Context. Sprijinul pentru industria farmaceutică anunțat de PSD și Marcel Ciolacu în programul de guvernare pentru viitoarele alegeri vine în contextul în care nepotul lui Marcel Ciolacu, Mihai Ciolacu, este partener de afaceri cu deținătorul unui imperiu farmaceutic.

Buzoianul Răzvan Prisada a fost numit în 2022 de ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, în funcția de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului, instituție-cheie care reglementează o piață de 6,4 miliarde de euro, arată o investigație G4Media. Cu patru ani înainte de numire, în 2018, soția lui Prisada îi făcuse cadou lui Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului Marcel Ciolacu, o parte din acțiunile deținute la o companie farmaceutică din Buzău. Firma deținută până în 2018 de familia lui Răzvan Prisada se numește Nicomart Prim Team și a fost fondată în 2007. Acum, nepotul premierului PSD, Mihai Cristian Ciolacu deține 40% și e administrator, iar firma Marcos Provit deține 60%. La acel moment, Răzvan Mihai Prisada era administrator al firmei. Partenerul lui Mihai Ciolacu, firma Marcos Provit, s-a dezvoltat rapid și a cumpărat zeci de farmacii în toată țara. Partenerul nepotului lui Marcel Ciolacu a ajuns în 2023 la o cifră de afaceri de 313 milioane de lei, sub brandul Evofarm.

Firma Marcos Provit operează brandul de farmacii Evofarm și e deținută de Marius Gabriel Neagu și Andrei Isac, doi asociați de afaceri ai lui Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului PSD Marcel Ciolacu. Nepotul Mihai Ciolacu e asociat cu Marcos Provit în altă rețea de farmacii, o firmă numită Nicomart Prim Team. Marius Gabriel Neagu a împrumutat PSD cu 445.000 de lei în decembrie 2020, când Marcel Ciolacu era deja președintele partidului, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Marcos Provit a cumpărat în ultimii ani zeci de farmacii deținute de alte companii puternice, precum Polisano și Farmacia de la Țară.

Firma Marcos Provit are o rețea de 156 de de farmacii, extinsă în 15 județe, sub brandul Evofarm și a realizat anul trecut afaceri de 313 milioane de lei, arată datele publice disponibile. A ajuns să fie cea mai mare firmă din domeniul său în județul Buzău, unde compania își are sediul, și se apropie chiar de intrarea în Top 10 al celor mai puternice lanțuri de farmacii din țară: Marcos Provit se află pe locul 11 într-un clasament național al farmaciilor condus de jucătorii importanți precum Dr Max, HelpNet și Farmacia Tei.

Anul trecut, firma a câștigat zeci de contracte prin achiziții directe, furnizând produse în special pentru penitenciare și centre educative, după cum arată datele unei platforme de specialitate. Firma s-a extins în anii recenți și a fost implicată într-o serie de tranzacții. Detalii, AICI.

Citește și:

EXCLUSIV Nepotul lui Marcel Ciolacu și afacerile cu farmacii: Șeful Agenției Naționale a Medicamentului, numit în funcție de PSD după ce soția sa i-a făcut cadou cu câțiva ani în urmă o companie farmaceutică lui Mihai Cristian Ciolacu / Cum s-a născut un imperiu farmaceutic

Cum a ajuns partenerul de afaceri al lui Mihai Ciolacu, nepotul premierului Ciolacu, să dețină un imperiu farmaceutic în jumătate din țară sub brandul Evofarm: achiziții pe bandă rulantă și zeci de contracte cu statul

Marea vulnerabilitate a lui Ciolacu: combinația dintre politică și afaceri

Co-fondatorul firmei cu care este asociat nepotul premierului a fost condamnat pentru dare de mită ca să obțină avizarea unor farmacii rurale / Asociatul lui Mihai Ciolacu a împrumutat PSD cu 445.000 de lei acum patru ani când Marcel Ciolacu era liderul partidului

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.