Numărul de înmatriculări noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor a fost, în primul semestru al acestui an, de 255.527, în creştere cu 7,7% faţă de perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică și citate de Agerpres. Ponderea vehiculelor noi în totalul înmatriculărilor noi de vehicule pentru transportul pasagerilor a fost de 19,9%,
În primele şase luni din 2021 au fost înregistrate creşteri la toate categoriile astfel: la “mopede şi motociclete” cu 30%, la “autobuze şi microbuze” cu 20,4% şi la “autoturisme” cu 7,1%.
În total înmatriculări noi de autoturisme, ponderea cea mai mare (65,2%) a fost înregistrată de autoturismele care folosesc drept combustibil motorină, iar în funcţie de masa proprie, 50,2% au fost autoturisme cu masa de 1.500 Kg şi peste.
Ponderea vehiculelor noi în totalul înmatriculărilor noi de vehicule pentru transportul pasagerilor a fost de 19,9%, în scădere faţă de semestrul I 2020, când ponderea a fost de 21,8%.
Numărul total de înmatriculări noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor a fost de 61.584 în semestrul I 2021, în creştere cu 23,5% faţă de semestrul I 2020.
Au fost înregistrate creşteri la toate categoriile: la “autotractoare” cu 56,2% la “remorci şi semiremorci” cu 38,6% şi la “autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale)” cu 10,3%.
În total înmatriculări noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, 50,2% au fost “autocamioane”. Dintre acestea, 87,6% au fost autocamioane cu sarcina utilă până la 1.499 Kg şi 98,7% dintre autocamioane utilizau motorina drept combustibil.
Ponderea vehiculelor noi în total înmatriculări noi de vehicule pentru transportul mărfurilor a fost de 38%, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când ponderea a fost de 32,7%.
În regiunea Bucureşti-Ilfov, au fost înregistrate cele mai multe înmatriculări noi de vehicule rutiere în semestrul I 2021, respectiv 20,4% din totalul înmatriculărilor noi de vehicule rutiere. În această regiune, pentru înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor, ponderea a fost de 20,1%, iar pentru vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, ponderea a fost de 21,3%.
În ceea ce priveşte ponderea vehiculelor noi în total înmatriculări noi de vehicule pentru transportul pasagerilor la nivelul fiecărei regiuni, cea mai însemnată pondere, de 59,2%, a fost înregistrată în regiunea Bucureşti-Ilfov, în regiunea Nord-Vest înregistrându-se cea mai scăzută pondere, de 7,7%.
În cazul vehiculelor noi pentru transportul mărfurilor, cea mai însemnată pondere, de 67%, a fost înregistrată tot în regiunea Bucureşti-Ilfov, în regiunea Nord-Est înregistrându-se cea mai scăzută pondere, de 25%.