Creditorii companiei Angst au aprobat vânzarea de spații comerciale ale companiei aflate în insolvență

Angst

Creditorii companiei Angst, aflată în insolvenţă din luna aprilie a acestui an, au aprobat scoaterea la licitaţie a cinci spaţii comerciale în valoare de 3,6 milioane de euro, a anunţat, marţi, Infinexa, administratorul judiciar al procesatorului de carne, conform Agerpres.

“Adunarea Generală a creditorilor companiei Angst a aprobat valorificarea a patru spaţii comerciale din Bucureşti şi unul din Ilfov, cu valoare totală de piaţă de 3,6 milioane de euro. Cea mai mare valoare de piaţă a fost atribuită magazinului din strada Ion Brezoianu nr.60 – 1,4 milioane de euro. Cel din Şoseaua Colentina nr. 1 a fost evaluat la 1,2 milioane de euro, spaţiul comercial din Şoseaua Pantelimon nr. 350 la 274.000 euro, iar cel din Bd. Regina Elisabeta nr. 50 la 549.000 euro. Spaţiul de pe Şoseaua Bucureşti-Târgovişte nr. 43 are o valoare de piaţă estimată la 154.600 de euro”, se arată într-un comunicat al administratorului judiciar.

Valorificarea activelor se va realiza în mod individual, prin licitaţii publice, cu preţ în urcare, pornind de la valoarea aprobată de creditori, respectiv valoarea de piaţă a activelor valorificate. Licitaţiile se vor desfăşura începând cu data de 10 decembrie 2024, iar informaţii suplimentare cu privire la condiţiile de participare la licitaţii, spaţiile scoase la vânzare şi derularea procedurii de vânzare pot fi obţinute de la administratorul judiciar.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Optimizarea portofoliului de active prin valorificarea celor care nu sunt esenţiale pentru activitatea de bază a companiei reprezintă o etapă decisivă în procesul de redresare. În urma unei analize detaliate realizate împreună cu noul acţionar, am ajuns la concluzia că această măsură va reduce semnificativ costurile operaţionale şi expunerea faţă de creditorul ipotecar. În plus, permite companiei Angst să îşi canalizeze resursele şi atenţia asupra activităţii de producţie, care e domeniul său principal. Astfel, această strategie va crea o fundaţie solidă pentru consolidarea activităţii şi pentru beneficii durabile, atât pentru companie, cât şi pentru toţi partenerii implicaţi în procesul de restructurare”, a declarat Radu Tudor, Senior Partner Infinexa, citat în comunicat.

Procesatorul de carne Angst Ro SRL a intrat în insolvenţă în 29 martie 2024, la cererea creditorilor Abatorul Periş şi Primo Mix Food. Compania se află în faza de observaţie, pe parcursul căreia 80% din capitalul social al societăţii Angst a fost transferat către societatea Domidene Com SRL, pentru susţinerea activităţii curente. Fondat în urmă cu trei decenii, Angst e unul dintre principalii jucători din industria autohtonă de carne, cu peste 170 de angajaţi şi o reţea de magazine alimentare proprii.

Infinexa este o companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate. Înfiinţată în 2022, gestionează active în valoare de peste 150 de milioane de euro, administrează judiciar societăţi precum Blue Air, Hidroconstrucţia, Angst, HP Tower (Infinexa Restructuring) şi oferă servicii privind finanţări personalizare companiilor în nevoie de capital (Infinexa Finance).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.