Rusia oprește livrările de gaze către Austria/ Gazprom: Exporturile prin Ucraina către Europa sunt stabile

gazprom, rusia, gaze naturale, moscova, energie ruseasca Sursa foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP

Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Cea mai veche rută de export de gaze a Rusiei către Europa, o conductă care datează din perioada sovietică şi trece prin Ucraina, urmează să fie închisă la sfârşitul acestui an.

Ucraina a declarat că nu va prelungi acordul de tranzit cu compania rusă de stat Gazprom, pentru a priva Rusia de profiturile care, potrivit Kievului, contribuie la finanţarea războiului împotriva sa.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Suspendarea de către Moscova a livrării de gaz către Austria, principalul destinatar al gazului prin Ucraina, înseamnă că Rusia va furniza acum volume semnificative de gaz doar Ungariei şi Slovaciei, în cazul Ungariei prin intermediul unei conducte care trece în mare parte prin Turcia.

Rusia satisfăcea 40% din necesarul de gaz al Uniunii Europene înainte de invazia din 2022 în Ucraina.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că notificarea Gazprom privind încetarea livrărilor era aşteptată de mult timp, iar Austria a făcut pregătiri. „Nicio casă nu va răci… instalaţiile de stocare a gazului sunt suficient de pline”, a declarat el.

OMV, cel mai mare furnizor de energie din Austria, a declarat că s-a pregătit pentru eventuala întrerupere a gazului rusesc şi că poate livra gaz clienţilor săi importându-l prin Germania, Italia şi Ţările de Jos.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Gazprom: Exporturile prin Ucraina către Europa sunt stabile

Producătorul rus de gaze Gazprom a anunţat că va livra sâmbătă 42,4 milioane de metri cubi de gaze către Europa prin Ucraina, acelaşi volum ca vineri, în ciuda anunţului privind oprirea livrărilor către Austria.

Agenţia de ştiri rusă Interfax, citând date de la operatorii europeni de conducte de gaze, a transmis că exporturile de gaze din Rusia prin Ucraina sunt stabile, deşi compania austriacă OMV, care de obicei reprezenta aproximativ 40% din fluxurile de gaze ruseşti prin Ucraina, nu se numără printre destinatarii gazului.

Contractul actual al Rusiei cu Ucraina, valabil pe cinci ani, va expira la sfârşitul acestui an, iar Ucraina a reiterat că nu doreşte prelungirea acestuia, pe fondul conflictului militar continuu.

Importurile de gaze ale Austriei din Rusia vor înceta în urma unei dispute contractuale între Gazprom şi OMV.

Măsura luată de Gazprom ar putea stârni îngrijorări în Austria cu privire la încălzirea în timpul iernii şi a servit drept mustrare a Moscovei la adresa clasei sale politice, deoarece Partidul Libertăţii, favorabil Rusiei, a fost eliminat din discuţiile de coaliţie după ce a câştigat alegerile din Austria în septembrie, a declarat Ulrich Schmid, profesor de studii est-europene la Universitatea din St Gallen.

Preţurile europene şi mondiale la gaze au crescut în urma scăderii aprovizionării cu gaze ruseşti în 2022, dar unele ţări europene au găsit surse alternative, inclusiv gaze naturale lichefiate din Statele Unite. Statele Unite au devenit primul producător mondial de gaze şi se aşteaptă ca producţia să se extindă.

Austria a fost una dintre primele ţări vest-europene care au cumpărat gaz rusesc atunci când Uniunea Sovietică a semnat un contract de gaz în 1968, cu câteva luni înainte de invazia sovietică din Cehoslovacia.

Germania era, de asemenea, foarte dependentă de gazul rusesc înainte de război, dar livrările au încetat când conductele Nord Stream de sub Marea Baltică au fost aruncate în aer în 2022.