Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurate de retaileri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat definitiv că retailerii Auchan, Cora Romania şi patru dintre furnizorii acestora, amendaţi de Consiliul Concurenţei pentru că prinn fixarea preţurilor de raft au încălcat regulile de concurenţă”, informează autoritatea de concurenţă.

Autoritatea de concurenţă a sancţionat, în anul 2019, retailerii Auchan, Carrefour, Cora Romania (Hypermarche S.A.) şi furnizorii Quadrant-Amroq Beverages, Star Foods EM, Strauss România şi Nelson Prod cu amenzi în valoare totală de circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurate de retaileri.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailerul stabileau un preţ fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorii finali, generând preţuri mai mari pentru aceştia.

Cora şi Auchan au contestat decizia de sancţionare, dar atât prima instanţă, Curtea de Apel, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins acţiunile companiilor ca fiind neîntemeiate, respectiv nefondate. În acelaşi timp, Cora a solicitat şi suspendarea plăţii amenzii până la finalizarea procesului pe fond, dar instanţa a respins cererea companiei.

Carrefour România, care a preluat Cora în 2023, a recunoscut fapta şi, ca urmare, nu a contestat decizia autorităţii de concurenţă.

În cazul furnizorilor Star Foods EM şi Strauss România, ICCJ a menţinut deciziile de sancţionare, iar în cazul Quadrant Amroq Beverages SRL, a confirmat încălcarea legii concurenţei, dar a redus amenda la 4,2 milioane lei, de la 5,9 milioane lei.

Referitor la Nelson Prod, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia autorităţii de concurenţă, iar compania nu a făcut recurs.