Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice – Transelectrica alocă 414,34 milioane lei, fără TVA, pentru retehnologizarea staţiei Alba Iulia, contractul urmând să fie încheiat pentru o perioadă de 44 de luni, potrivit unui anunţ publicat în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), transmite Agerpres.
Obiectul achiziţiei îl reprezintă un “proiect pilot de retehnologizare a staţiei 220/110/20 KV Alba Iulia în concept de staţie digitală”.
Contractul prevede platforme informatice, echipament electric, sisteme de automatizare, servicii de proiectare a sistemelor de energie electrică şi servicii de asistenţă tehnică.
Potrivit anunţului, proiectul va primi fonduri europene nerambursabile conform contractului de finanţare din 11 octombrie 2022 semnat între Ministerul Energiei şi CNTEE Transelectrica SA, prin care valoarea de 228,47 milioane lei este asigurată din Fondul pentru Modernizare.
Totodată, contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 ianuarie 2025, ora 15:00.
Transelectrica a înregistrat, în primele nouă luni din 2024, un profit net de 410 milioane lei, în creştere cu 99% faţă de cel obţinut în perioada similară a anului anterior, conform unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.