Administraţia Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune de înscriere a unităţilor administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu în Programul Iluminat Public 2024, în perioada 30 decembrie 2024, ora 10:00 – 15 ianuarie 2025, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului, transmite Agerpres.
Conform unui comunicat al AFM, suma alocată acestei sesiuni este de 500 milioane lei, iar înscrierea se va realiza prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM, în limita a 200% din bugetul alocat Programului.
Programul vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncţionale), extinderea sistemului de iluminat existent, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii.
“Având în vedere interesul de care se bucură Programul Iluminat Public din partea unităţilor administrativ-teritoriale, am decis să organizăm o nouă sesiune de finanţare începând cu data de 30 decembrie 2024. Programul Iluminat Public finanţat de AFM contribuie la reducerea consumului de energie prin utilizarea corpurilor de iluminat LED, protejând mediul prin scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră şi sprijinind modernizarea infrastructurii locale. Totodată, programul îmbunătăţeşte siguranţa publică, reduce costurile administraţiilor locale şi permite direcţionarea resurselor economisite către alte nevoi ale comunităţilor”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, citat în comunicat.
Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate, în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, astfel: pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori – maximum un milion de lei; pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori – maximum două milioane de lei; pentru oraşe – maximum trei milioane de lei; pentru municipii de rang 0 – municipiul Bucureşti – maximum 60 milioane lei; pentru municipii de rang I – maximum şase milioane lei; pentru municipii de rang II – maximum cinci milioane lei.
Numărul de locuitori, populaţie rezidentă după domiciliu, se stabileşte luând în considerare recensământul aferent anului 2021, publicat pe pagina de internet a Institutului Naţional de Statistică, precizează AFM.