Câteva sute de sindicalişti ai Metrorex protestează marţi în faţa Ministerului de Finanţe, cerând creşterea salariilor şi finanţarea corespunzătoare a companiei, conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat la începutul lunii decembrie, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Sindicaliştii afişează mesaje precum “Deficitul de personal = Risc în siguranţa circulaţiei” sau art. 41 din Constituţie, alin 5, potrivit căruia “Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”. Totodată, aceştia suflă în vuvuzele şi scandează “Hoţii şi Demisia” şi “”Jos, jos, jos, Guvernul mincinos”.

“Uitaţi-vă câţi suntem şi încă nu am venit toţi. Data viitoare nu garantăm că nu vom intra peste voi”, a avertizat liderul sindical al USLM, Marian Artimon, subliniind că de 15 ani metroul este subfinanţat.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

În jurul orei 15:00, o delegaţie a protestatarilor a intrat la discuţii cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Sindicaliştii de la Metrou au anunţat săptămâna trecută că vor picheta Ministerul Finanţelor şi vor manifesta în faţa Guvernului săptămâna aceasta şi că urmează să intre în grevă japoneză pentru început, iar mai apoi într-o grevă de exces de zel, din cauza ordonanţei-trenuleţ, care nu mai permite angajările, promovările de personal şi nici acordarea drepturilor negociate în Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la începutul lunii decembrie 2024.

Potrivit liderului sindical, ordonanţa-trenuleţ a anulat drepturile negociate de sindicat atât cu conducerea Metrorex timp de trei luni, cât şi cu premierul Marcel Ciolacu, care le-a propus sindicaliştilor majorarea salariilor cu suma fixă de 1.050 de lei. În plus, angajaţii de la metrou au pierdut şi tichetele de masă.