Orașul Sibiu va avea un centru de comandă și management al traficului și sisteme inteligente de trafic / Proiectul va costa 5,2 milioane de lei, iar fondurile vin prin PNRR

Sibiu Sursa foto: G4Media

Primăria Sibiu anunță că implementează un proiect prin care se vor instala în oraș sisteme inteligente de trafic și se va crea un centru de comandă și management al traficului, măsuri propuse prin Planul de mobilitate durabilă al Municipiului Sibiu. Valoarea acestuia este de 5,2 milioane de lei.

Contractul pentru proiectarea acestor sisteme, pentru furnizarea echipamentelor și execuția lucrărilor de montaj a fost semnat luni, 10 februarie cu  Asocierea Swarco Traffic Romania & Global Tech Xper, valoarea acestuia fiind de 5,2 milioane de lei, fonduri obținute de Primăria Sibiu din PNRR.

Termenul pentru realizarea documentațiilor este de 2 luni, următoarele 8 luni, după emiterea ordinului de începere, fiind rezervate pentru furnizarea echipamentelor și instalarea lor.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

Prin investiție se vor realiza următoarele proiecte:

– Modernizarea și extinderea sistemului de semaforizare în 17 intersecții și treceri de pietoni pe axa est-vest a Sibiului: DN1 – b-dul Vasile Milea – str. Andrei Șaguna – str. Banatului – șoseaua Alba Iulia.

– Implementarea unui sistem de management adaptiv al traficului rutier cu scopul de a crește siguranța pietonilor și de a prioritiza mijloacele de transport în circulație. Pentru aceasta:

  • se vor instala o serie de echipamente care să permită comunicarea între intersecții,
  • se vor monta detectoare de trafic (bucle wireless instalate în carosabil) care vor oferi informații în timp real despre numărul de vehicule ce intră sau ies din intersecție. Aceste date vor permite automatelor de dirijare a traficului să creeze timpi de semaforizare personalizați, în funcție de condițiile de trafic

– Crearea unui centru de comandă și control pentru managementul traficului care va include atât un software de management, cât și un program de localizare a vehiculelor de transport public, care va asigura prioritizarea acestora în intersecții.

Principalele intersecții care vor fi modernizate din punct de vedere al semaforizării prin integrarea in sistemul de semaforizare centralizată si dotarea corespunzătoare:

– Modernizarea următoarelor treceri de pietoni, eliminându-se semafoarele de tip vechi, cu becuri cu incandescență, și instalarea unor moderne, cu LED, cu o vizibilitate mai bună, inclusiv cu butoane de cerere și dispozitive acustice pentru nevăzători:

  • Pe șoseaua Alba Iulia: intersecțiile din zona Aria, de pe Aleea Pajiștei, cea din zona benzinăriei Socar din cartierul Turnișor și cea din zona intersecției cu Podul Alba Iulia
  • Str. Andrei Șaguna, la intersecția cu  străzile Dealului și Bastionului și la intersecția cu str. Mitropoliei
  • B-dul Victoriei, la intersecția cu str. Banatului și la intersecția cu str. A. Șaguna
  • Piața Unirii – str. Tribunei – str. Cetății
  • B-dul C. Coposu, în fața sediului Teatrului Național Radu Stanca

– Implementarea semaforizării adaptive centralizate în giratoriul din Piața Unirii și în cel de pe b-dul Vasile Milea (intersecția cu Calea Dumbrăvii), prin instalarea de detectori de trafic, integrarea trecerilor de pietoni în sistem, instalarea de butoane de cerere la trecerile pietonale și montarea de dispozitive acustice pentru nevăzători.

– Modernizarea trecerii de pietoni de pe b-dul Vasile Milea la intersecție cu str. Oituz, prin aplicarea semaforizării adaptive centralizate

– Includerea următoarelor intersecții de pe bulevardul Vasile Milea în sistemul integrat de semaforizare adaptivă, inclusiv modernizarea trecerilor de pietoni:

  • intersecția cu str. N. Iorga și str. Moldoveanu
  • intersecția cu str. Luptei și str. Paltinului
  • intersecția cu str. V. Aaron
  • intersecția cu str. Semaforului și str. Rahovei

“Aceste investiții vor avea ca rezultat creșterea siguranței în deplasarea pietonală, o mai mare atractivitate a transportului public prin creșterea vitezei de circulației și, deci, reducerea duratei călătoriei și a timpilor de așteptare în stație, precum și îmbunătățirea fluenței în trafic și, prin urmare, scăderea gradului de poluare pe principalele artere de circulație”, a transmis primăria.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.