Danone, grup francez de produse alimentare, a anunțat că va folosi o parte din numerarul record din 2024 pentru achiziții, în condițiile în care continuă să se extindă în domeniul nutriției sănătoase și medicale, potrivit News.ro.
Compania a înregistrat vănzări peste așteptările analiștilor, generând 3 miliarde de euro în numerar anul trecut. Aceștia au avut parte de volume mai mari, iar creșterea prețurilor a fost mai lentă.
Cele 3 miliarde de euro numerar vor fi folosite cu scopul de a face ahiziții în domenii precum nutriție specializată și în produse prin care „știința poate face o diferență” pentru consumatori, spune Saint-Affrique, CEO al Danone.
În anul 2024, Danone a înregistrat vânzări în valoare de 27,376 miliarde de euro, fiind în creştere de 4,3%, față de preconizările analiștilor de 4,2%. Vânzările Danone au crescut cu 4,7% în ultimul trimestru.
Marja operaţională recurentă pentru 2024 a crescut la 13% din vânzări, comparativ cu 12,6% în 2023. Fluxul numerar record de 3 miliarde de euro a impulsionat compania să propună creșterea dividentyului cu 2,4% la 2,15 euro pe acțiune.
Aceste rezultate au fost posibile datorită cererii mari pentru produse speciale în nutriție medicală și alimente pentru copii în China, respectiv produse cu procent mare de proteine și lapte pentru cafea în America de Nord.
Saint-Affrique nu dorește să ofere previziuni pentru primul trimestru, iar ei nu oferă ghidaje trimestriale. Deși Danone se așteaptă la o creștere a vânzărilor între 3% și 5%, acțiunile au scăzut cu 0,6% pe 25 februarie 2025. Perspective nu par destul de atractive pentru a susține o creștere smenificativă a prețului acțiunilor, spun analiștii Jefferies.
Danone, Unilever și Nestle cresc mai greu prețurile după 3 ani de majorări substanțiale, cauzate de pandemie, și doresc să pună accent pe clienții care aleg brnduri mai ieftine în contextul creșterii inflației.
Directorul financiar al Danone, Juergen Esser, declară că inflația este influențată de prețurile ridicate ale laptelui, ingredientelor din lapte și componente ale ambalajelor. Esser speră ca inflația să își revină la un nivel normal în 2025, însă pot exista fluctuații de preț cauzate de prețurile la energie sau de posibile taxe vamale.