Compania românească Parapet (Prodfer Construct SRL), fondată în anul 2012 și care acum a ajuns să instaleze panouri fotovoltaice în numeroase țări europene, anunță că continuă să se extindă internațional prin deschiderea unei filiale la Bergamo, Italia.
Decizia este inclusă în planul de dezvoltare europeană a companiei, consolidată în anul 2021, moment în care au fost extinse filiale în Germania și în România, cu un birou la București.
Compania este contractor EPC (Engineering, Procurement, Construction).
„Pentru acest început de an, în calitate de EPC, avem deja proiecte de 42 MW în faza de semnare și analizăm noi oportunități atât în sectorul fotovoltaic, cât și în cel de stocare a energiei electrice. Filiala din Bergamo este un angajament ferm de a fi mai aproape de partenerii italieni și a răspunde prompt nevoilor acestora”, declară Andrada Moldovan, CEO Parapet.
Compania vrea să dezvolte activitatea filialei Parapet din Italia la nivelul celei din Germania.
„Activăm ca și contractor EPC pentru sisteme fotovoltaice, eoliene și de stocare a energiei”, spune Lucio Copernico, coordonator al filialei Parapet din Italia.
Parapet a realizat în Brescia-Italia, anul 2015, centrale electrice fotovoltaice care asigură energie electrică pentru multe grupuri din regiune.
Parapet este o companie de construcții în sectoarele de energie regenerabilă și de siguranță rutieră, cu birouri în Cluj-Napoca și București, România, precum și în Nürnberg, Germania, iar acum și în Italia. De la înființarea sa în 2012, compania a ajuns la 1 GW de energie curată instalați în 15 țări din Europa, prin soluții EPC sau de inginerie mecanică și civilă.
Compania înregistrată în Cluj este deţinută de Andrada Moldovan, cea care ocupă şi funcţia de CEO.