-
MedLife a realizat în 2024 o cifră de afaceri consolidată pro forma de 2,76 miliarde RON, în creștere cu 25% față de 2023, înregistrând, de altfel, în ultimii cinci ani creșteri de peste 20% ale cifrei de afaceri.
- În ciuda creșterilor și a consolidării poziției de lider, compania a navigat anul trecut cu prudență, ținând cont de creș̦terea gradului de îndatorare și micșorarea profitului de la finele anului 2023. Totodată, a reușit să își reducă gradul de îndatorare și să își recapete treptat marginile.
- Chiar dacă a frânat viteza achizițiilor (în număr de cinci anul trecut), grupul a accelerat puternic în zona proiectelor organice și a deschis nu mai puțin de trei noi unități spitalicești, devenind probabil și cel mai mare furnizor de servicii spitalicești atât la nivel de București, cât și la nivel național.
- MedLife a înregistrat în 2024 și câteva realizări remarcabile în domeniul medicinii de vârf, una dintre acestea fiind integrarea AI în aplicația sa pentru interpretarea rezultatelor de laborator. De asemenea, compania a devenit lider național în genetică și biologie moleculară, dar și al imagisticii de precizie cu cele 40 de RMN-uri, 30 de CT-uri și alte 80 de echipamente precum RX, mamografe sau osteodensitometre, distribuite la nivel național. De altfel, acestea vor fi incluse în curând în primul program de cercetare pe imagistică al unei companii private românești.
București, 28 februarie: MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și singura companie cu capital autohton din topul operatorilor de servicii medicale private, anunță rezultatele financiare preliminare pentru 2024, evidențiind o creștere importantă a cifrei de afaceri consolidate pro forma, care a atins peste 2,7 miliarde RON (555 milioane EUR), în creștere cu 25% față de 2023. Astfel, grupul devine prima companie românească din domeniul sănătății private care a depășit o jumătate de miliard de euro cifră de afaceri în 2024.
De asemenea, EBITDA pro-forma a ajuns la 412 milioane RON în 2024 în comparație cu 317 milioane RON în anul precedent, ceea ce evidențiază stabilitatea grupului în privința creșterii profitabilității în 2024. Totodată, profitul net pro-forma obținut de grup în 2024 s-a ridicat la 33 milioane RON.
”În pofida unei creșteri economice mult încetinite, de doar 0,9%, rezultatele din 2024 atestă că MedLife a reușit să își păstreze performanța financiară și operațională a businessului. Datorită acestor rezultate, care ne dau motive de optimism, ne vom continua proiectele de dezvoltare. În acest sens, ne-am propus să suplimentăm creditul sindicalizat cu 50 de milioane de euro și sperăm să fie aprobat de acționari în cursul lunii martie. Deși ne așteptăm la un an complicat, marcat de multe provocări geopolitice și de nevoia unor ajustări fiscale semnificative ale României, am luat măsurile strategice necesare pentru a performa și într-o perioadă marcată de incertitudini. De altfel, în ultimii ani, pe lângă platformele de diagnostic și profilaxie, am dezvoltat și o platformă integrată de oncologie și servicii spitalicești de top, oferind astfel o gamă importantă de servicii medicale ce nu pot fi amânate pe ciclul economic următor.
Mai mult, vom lansa curând, în premieră, câteva servicii medicale de monitorizare a sănătății împreună cu servicii de wellness, nutriție și gestiune a stresului. Aceste servicii oferite companiilor pot surmonta în perioadele economice dificile lipsa unor creșteri salariale, păstrând pachetele de beneficii atât de necesare motivării echipelor și unui climat performant și sănătos”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al Grupului MedLife.
Un an intens de investiții și inaugurări
Majoritatea liniilor de business ale Grupului MedLife au înregistrat o performanță bună în comparație cu 2023. Astfel, cele mai mari creșteri au fost înregistrate de spitale (38%), de laboratoare (28%), urmate de clinici (23%) și, la egalitate, de farmacii și divizia corporate (14%).
2024 a fost un an dedicat consolidării, iar MedLife a mizat pe diversificare, extindere și integrare la nivel național. De exemplu, SWEAT, rețeaua de fitness din cadrul Grupului MedLife, a dobândit două noi locații în București, acestea fiind rezultatul unor investiții de aproximativ două milioane de euro. Mai mult, de extinderi a beneficiat în 2024 și rețeaua de clinici dedicate sănătății mintale MindCare (două noi unități la Constanța și Craiova). Pe de altă parte, MedLife și-a consolidat poziția de lider în sfera de secvențiere genetică și inovație medicală prin intrarea în acționariatul Personal Genetics. Tot în 2024, grupul a integrat și Institutului Sânului, condus de Dr. Cristian Viișoreanu, în cadrul celui mai mare spital al operatorului – MedLife Medical Park din București.
MedLife s-a extins și în 2024 atât prin achiziții, cât și organic. Din categoria achizițiilor fac parte Antares Clinic, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din Moldova, Grupul Euromedica Baia Mare (Euromedic Hospital și Euromedic Administrator) și Grupul Routine Med din Tulcea.
Cât despre creșterea organică, MedLife a inaugurat trei spitale în București, Craiova și Timișoara, devenind probabil și cel mai mare furnizor de servicii spitalicești atât la nivel de Capitală, cât și la nivel național.
Obiective și proiecte pentru 2025
Deși cuvintele cheie rămân optimism moderat și prudență, pentru 2025 compania își propune să continue proiectele de dezvoltare demarate deja, fiind atentă în continuare la oportunități de extindere și achiziție.
”Rezultatele din 2024, dar și studii recent efectuate, ne-au demonstrat că românii se orientează către o abordare 360° din punctul de vedere al sănătății, iar MedLife va veni în întâmpinarea nevoilor lor în viitorul apropiat. De aceea vom accentua componenta de wellness și vom lansa produse care să îmbine zona de prevenție cu aceea care privilegiază un stil de viață sănătos per total”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al Grupului MedLife.
În 2025, prima mutare strategică a grupului va fi consolidarea pe segmentul corporate unde MedLife își dorește să vină în întâmpinarea angajatorilor cu produse noi, unice pe piață, care vor îmbina partea de prevenție medicală cu zona de fitness. În paralel cu acest demers ce vizează zona corporate, grupul va continua dezvoltarea organică având planificate spre a fi date în exploatare mai multe proiecte demarate anul trecut. În acest sens, amintim creșterea numărului de hyperclinici prin adăugarea uneia în partea central-sudică a României, inaugurarea unui nou centru de radioterapie în nord est-ul țării, precum și extinderea cu noi unități dedicate sănătății mintale și fitness-ului în București și în țară.
În prezent, Grupul MedLife deține cea mai puternică rețea de diagnostic și tratament din România având la activ peste 6,5 milioane de pacienți unici care au apelat la servicii de prevenție, wellness, tratament și spitalizare.
***
Despre Grupul MedLife
MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.
Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.
Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.
În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.
Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.