Grupul Transgaz a realizat în 2024 un profit net de 391,4 milioane lei, aproape dublu faţă de cele 198,5 milioane lei înregistrate în 2023, arată rezultatele preliminare raportate de companie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Grupul Transgaz include transportatorul naţional de gaze Transgaz SA şi 100% din compania Eurotransgaz, care la rândul său deţine 75% din Vestmoldtransgaz.
Veniturile din activitatea de exploatare, înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12 au urcat în 2024 cu 29%, la 2,3 miliarde lei, de la 1,78 miliarde lei în 2023.
Transgaz SA a raportat un profit net de 372,26 milioane lei în 2024, cu 104% mai mare faţă de 2023 (182,6 milioane lei). Veniturile din activitatea de exploatare, înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12, ale Transgaz SA, firma mamă a Grupului Transgaz, au fost de 2,1 miliarde lei în 2024, plus 23% creştere faţă de 2023 (1,71 miliarde lei).
În perioada 1 octombrie 2021 – 30 septembrie 2023 tarifele de transport gaze naturale nu au fost actualizate, fiind aplicabile tarifele de transport aprobate prin Ordinul ANRE nr.32/2021, corespunzătoare unui venit reglementat de 1.041.465.610 lei.
Începând cu data de 1 octombrie 2023 s-au aplicat tarifele de transport gaze naturale aprobate prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr.68 din 30.05.2023. Venitul reglementat aprobat aferent transportului gazelor naturale în perioada 1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024 este de 1.647.347.820 lei.
Începând cu data de 1 octombrie 2024 s-au aplicat tarifele de transport gaze naturale aprobate prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr.17 din 29.05.2024. Venitul reglementat aprobat aferent transportului gazelor naturale în perioada 1 octombrie 2024 – 30 septembrie 2025 este de 2.005.006.850 lei.
Compania Transgaz SA are o capitalizare de 5,35 miliarde lei.
Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale.